14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialHCM Constanța, nouă titluri de campioană

HCM Constanța, nouă titluri de campioană

Handbaliștii ­Constanței au câștigat un nou trofeu chiar pe terenul marii rivale, Știința Bacău. A curs multă trans­pirație pentru al nouălea titlu din istoria handbalului constănțean. Victime ale unui calendar abramburit de FRH, marinarii au fost la un pas să o comită chiar la ultima partidă, singura pierdută din sezonul actual, dar au fost salvați de poartă și de bancă. Aflați în fața unei ratări istorice (în tur se câștigase la nouă goluri diferență), Sadoveac, Cutura și Stănescu și-au scos coechipierii din prăpastie și merită tot respectul acestora, mai ales că viitorul grupării este incert.

La Bacău, Știința a vrut să profite din plin de oboseala teribilă care i-a încercat pe marinari și aproape a reușit. Într-o atmosferă extrem de încărcată, pe o căldură insuportabilă care a și provocat două accidentări grave (Bujor, respectiv Adzic) din cauza parchetului devenit patinoar, Știința și-a jucat șansa așa cum a știut mai bine, cu o defensivă agresivă până la extrem (și eliminările de rigoare), pigmentată cu atacuri bine desenate, terminate aproape mereu cu gol. Gazdele au jucat atât de bine tactic în marea majoritate a timpului încât și acum pare incredibilă decizia din tur de a ceda finalul, pe erorile arbitrilor, doar în semn de protest, un protest care acum i-a costat titlul pe moldoveni, deși e posibil să se fi jucat altceva dacă HCM venea în Moldova cu avantaj de 4-5 goluri. Până în minutul 29, Știința recuperase deja o jumătate din deficit și dominase copios un duel inegal în multe momente, oboseala și… lipsurile, în opinia unora, fiind pietre de moară pentru campioni. Au fost suficiente două neatenții, taxate de Cristescu și Șimicu, pentru ca HCM să intre la cabine încă în viață și să „omoare” apoi elanul gazdelor printr-un joc urât, dar recomandat în asemenea condiții vitrege.

Veteranii Toma, Sadoveac, Cutura și Stănescu au acoperit lipsurile coechipierilor lor în manșa secundă, una care a rămas sub controlul aparent al gazdelor, dar care a fost, matematic, a Constanței, capabilă să păstreze distanța la un nivel de periculozitate minimă doar prin experiența acumulată în atâtea bătălii europene.

La final, HCM a luat al nouălea titlu de campioană, unul meritat per ansamblu atunci când se va citi statistica sezonului. Criticile aduse sistemului competițional vor rămâne însă, chiar dacă, prin decizia FRH din vara anului trecut s-a readus suspansul într-o competiție searbădă, dominată copios de singurul club ce reușise să gestioneze corect momentul prielnic și să-și deseneze lotul după cerințele interne și externe. Dacă s-ar fi jucat normal, HCM ar fi fost campioană cu trei etape înainte de finalul sezonului, o perspectivă tristă pentru finanțele echipelor de ­Ligă Națională. Astfel, cu ­play-off, titlul s-a dat în minutul 55 al meciului 6 la golul lui ­Sadoveac, în fața unei săli arhipline, așa cum a fost peste tot în acest final de sezon.

VIITOR

Întrebări și incertitudini

Pentru HCM urmează o perioadă cu multiple întrebări și incertitudini. Presa franceză îl dă ca sigur pe Csepreghi în campionatul din Hexagon, iar timișoreanul Șimicu are șanse mici să fie convins să continue pe litoral. Toma, Stănescu, Buricea, Adzic și Stavrositu au mai îmbătrânit cu un an și sunt mai aproape de pensionare, iar presiunea venită din competițiile interne de juniori e pe Constanța, pentru că la malul mării nu s-a reușit crearea unei echipe care să „spargă” dominația academiilor de la Bacău, Baia Mare sau de aiurea. Rămân transferurile și integrarea unor tineri, dar este evident că al șaptelea titlu la rând este, momentan, o perspectivă mai mult decât nesigură.

HCM a câștigat un nou titlu

Cele mai citite

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă