10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialIrina Begu, învinsă de iberica Lara Arruabarrena, la Miami (WTA)

Irina Begu, învinsă de iberica Lara Arruabarrena, la Miami (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, cap de serie numărul 28, a fost învinsă neașteptat de spaniola Lara Arruabarrena, cu 3-6, 6-4, 6-3, vineri, în runda a doua a turneului WTA de la Miami (Florida).

Iberica (25 ani, 72 WTA) s-a impus după două ore și 6 minute, într-un meci în care Begu (26 ani, 28 WTA) părea că îl va câștiga la pas.

Românca a început excelent meciul și a condus cu 1-0 și 4-1 în primul set, Arruabarrena s-a apropiat la 4-3, dar Irina a reușit un nou break, încheind setul cu 6-3, în 36 de minute, potrivit Agerpres.

Begu a condus ostilitățile și în setul al doilea, în care a avut 2-0 și 4-2, dar apoi jocul s-a rupt și iberica și-a adjudecat actul secund cu 6-4, după patru ghemuri consecutive.

Arruabarrena a continuat perioada bună și în setul decisiv, în care a avut 3-0 (șapte ghemuri la rând), dar românca a avut o tresărire de orgoliu și a egalat, 3-3. Irina Begu a ratat noi oportunități de a trece în față pe tabelă, iar situația s-a răsturnat din nou, iberica luând setul cu 6-3.

Begu a avut 5 ași și a comis 6 duble greșeli, în timp ce Arruabarrena a reușit un as și a făcut 7 duble greșeli.

Cele două sunt la egalitate în meciurile directe, 2-2, după ce Irina s-a impus în 2011, la Marsilia, cu 6-2, 6-3, în optimi, și anul trecut la Shenzhen, cu 6-3, 6-2, în primul tur, iar Arruabarrena a câștigat în 2014, în primul tur la Bastad, cu 6-1, 4-2, în urma abandonului româncei.

Begu va primi pentru participare un cec de 22.325 dolari și 35 de puncte WTA.

Cele mai citite

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...

Gafa lui Târnovanu amână fiesta FCSB-ului! Meciul cu Farul se joacă cu titlul pe masă

FCSB a remizat în deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 2-2, în etapa a șasea din play-off, și trebuie să mai aștepte pentru...

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Când va fi audiat Ion Iliescu

Parchetul General a anunţat punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă