12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialIrina Begu a fost eliminată în primul tur din turneul de la...

Irina Begu a fost eliminată în primul tur din turneul de la Moscova

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, nr. 28 mondial, a fost eliminată încă din primul tur al turneului WTA de la Moscova, informează Agerpres.

Irina Begu a fost învinsă, luni, în trei seturi, 6-2, 6-7 (2/7), 7-5, de unguroaica Timea Babos, cap de serie nr. 9.

Turneul de la Moscova este dotat cu premii totale de 823.888 dolari.

Pentru participarea la turneul moscovit, Begu va primi un cec de 7.390 de dolari și un punct WTA.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă