10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialJO 2016: Rusia face apel la Curtea Federală a Elveției privind interzicerea...

JO 2016: Rusia face apel la Curtea Federală a Elveției privind interzicerea participării sportivilor săi paralimpici la Rio

Rusia va face apel, luni, la Curtea Federală a Elveției împotriva deciziei TAS care a respins contestația formulată de sportivii paralimpici din această țară împotriva suspendării de la Jocurile Paralimpice 2016 de la Rio (7-18 septembrie), scrie Reuters, preluată de Agerpres.

Curtea Federală a Elveției este singura care ar mai putea ''întoarce'' decizia TAS, însă doar pe eventuale greșeli procedurale și nu pe fond.

''Vom face apel la Curtea Federală a Elveției'', a declarat Vladimir Lukin, președintele Comitetului Paralimpic din Rusia, conform sursei citate.

Rusia a fost suspendată de la Jocurile Paralimpice din cauza sistemului organizat de dopaj. Decizia de a exclude întreaga echipă paralimpică a Rusiei de la această competiție a fost luată inițial pe 7 august de Comitetul Internațional Paralimpic (CIP), însă sportivii ruși au făcut apel la TAS, organism care, la rândul său, le-a respins apelul.

Spre deosebire de Comitetul Internațional Olimpic (CIO), care a decis să-i autorizeze pe sportivii ruși să participe la JO de la Rio în anumite condiții, CIP a ales cea mai severă măsură posibilă, excluzând Rusia de la cel mai mare eveniment sportiv paralimpic.

Hotărârea adoptată a stârnit un val de critici și acuze din partea oficialităților ruse, inclusiv a președintelui Vladimir Putin, însă a fost susținută și apreciată de forurile sportive internaționale.

"Decizia luată ne întărește convingerea asupra faptului că dopajul nu-și are câtuși de puțin locul în sportul paralimpic. Ne exprimăm simpatia pentru sportivii ruși care vor rata Jocurile Paralimpice. Este o zi tristă pentru mișcarea paralimpică dar și, sperăm, un nou start. Sperăm că această decizie va servi drept catalizator pentru o schimbare în Rusia", declara, marți, președintele Comitetului Internațional Paralimpic (CIP), Philip Craven, într-un comunicat.

El afirma că excluderea Rusiei este motivată prin "incapacitatea de a-și respecta obligațiile față de Codul mondial antidoping".

La începutul lui august, Craven a menționat existența unor eșantioane suspecte vizând 44 de sportivi paralimpici de la JO de la Soci din 2014.

Cele mai citite

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă