12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCE Handbal: Polonia - România 19-24

CE Handbal: Polonia – România 19-24

România a învins Polonia, cu 24-19, în ultima etapă a Grupei I Principală, din cadrul Campionatului European de handbal feminin. Tricolorele au șansa de a se califica la barajul pentru locul 5, însă depind în continuare de rezultatele din celelalte 2 meciuri ale grupei.

După victoria în fața Poloniei, elevele lui Tadici așteaptă rezultatele din meciurile Spania – Danemarca, Ungaria – Norvegia. România va termina pe locul 3 în grupă și se va califica la baraj, dacă Norvegia, deși calificată deja în semifinale de pe prima poziție, va bate Ungaria, iar Danemarca va învinge Spania sau va face cel puțin un egal. Dacă norvegiencele nu au nicio motivație pentru a lupta cu toate forțele împotriva Ungariei, danezele vor merge în semifianale dacă vor reuși măcar un egal.

Vezi aici Clasamentul Grupei I Principală și rezultatele

——

Live Text Polonia – România

FINAL DE MECI

19-24: Gol, România

19-23: Gol, Polonia.

Torpilă trimisă de Neagu în portarul advers.

18-23: Gol, România. Pătrundere frumoasă a lui Pîrvuț.

Final de meci perfect pentru Ungureanu.

18-22: Perianu trimite în plasă o minge de la distanță, frumos gol.

18-21: Gol, Polonia, din 7 metri.

Chiper este și ea eliminată, din nou 7 metri pentru Polonia.

17-21: Gol, România, după o colaborare perfectă între Ardean și Neagu.

17-20: Polonia înscrie din 7 metri.

Băbeanu este eliminată 2 minute, iar polonezele obțin 7 metri.

Neagu câștigă o minge importantă în apărare.

Paula Ungureanu apară din nou. Numele ei este scandat în tribune.

Perianu trage în plasa laterală.

16-20: Polonia înscrie după o greșeală în apărarea României.

Time-out: Polonia

15-20: GOL, Elisei, la finalul unei faze superbe în atacul românesc.

15-19: GOL, Neagu! Înscrie din 7 metri.

7m Polonia: Ionica, intrată în locul Paulei, apără!

Eliminare de 2 minute pentru România.

15-18: Gol, Chiper, după un contraatac frumos al României.

România ratează un atac. 

15-17: Gol, Polonia.

14-17: Gol, Perianu. Gabriela joacă foarte bine în situații de 1-1.

14-16: Gol, Polonia.

13-16: GOOOL, Perianu. Fază superbă, reușită de Perianu. A depășit mai multe adversare, s-a înălțat și a tras la colțul lung. Fază desprinsă parcă din handbalul masculin.

Pentru prima dată apărarea tricoloră și-a făcut treaba și nu a mai depins de Ungureanu. România s-a apărat bine la faza prcedentă.

13-15: Gol, România.

13-14: Portarul folosit la 7 metri a fost schimbat prea repede, iar polonezele profită de această ocazie și înscriu.

Lovitură de la 7 metri a Poloniei, respinsă de portarul României.

12-14: Gol, Neagu! România și-a refăcut avantajul de 2 goluri.

Ungureanu apără din nou, iar România pleacă în atac.

12-13: Gol superb, Perianu! Portarul polonez, fără reacție.

12-12: Gol, România. A fost un prim contraatac adevărat reușit de tricolore, cu implicarea pivotului.

12-11: Al treilea gol consecutiv al polonezelor.

11-11: Gol, Polonia.

10-11: Gol, Polonia.

Se termină timpul de eliminare pentru jucătoarea poloneză, iar România nu a reușit să marcheze niciun gol în superioritate.

A început repriza a doua a meciului, cu România în superioritate numerică.

România intră în pauză cu avantaj de 2 goluri, grație golului din ultima secundă reușit de Neagu. Cristina Neagu are 7 goluri din 9 aruncări, în acest meci.

9-11: GOOOL, Neagu.

Chintioan obține imediat o aruncare de la 7 metri pentru România.

9-10: Polonia înscrie din 7 metri.

Neagu are mingea în atac, dar trage pe lângă poartă.

Tricolorele pierd mingea în atac, iar polonezele se năpustesc la poarta Paulei. Românca scoate din nou foarte bine dintre buturi.

8-10: Gol frumos reușit de poloneze.

Tricolorele reușesc blocajul defensiv și pleacă în atac. Bondar ratează în fața semicercului, după ce face și pași.

7-10: Gol, Neagu, din 7 metri.

Neagu, golgheterul turneului, a ajuns la 45 de goluri. Are 5 reușite din 6 aruncări, numai în acest meci.

Neagu îi dă o pasă superbă lui Chintoan, care obține 7 metri.

Atac eșuat al tricolorelor. Băbeanu a trimis o pasă bună, dar mingea a fost plimbată între jucătoare și nu a mai ajuns la Neagu. România depinde prea mult de Neagu.

Time-out cere Tadici.

7-9: Gol, Polonia.

6-9: Gol, Polonia.

5-9: Gol de la distanță, înscris de Neagu.

Tricolorele comunică foarte bine la o fază ofensivă a polonezelor. România scapă fără gol și de această dată.

5-8: Gol, România!

5-7: Poloneze scapă pe contraatac și înscriu.

Ungureanu apără din nou. Prestație foarte bună a goalkeeper-ului român.

România conduce și la cartonașe, din păcate, 4-3.

4-7: Chiper înscrie frumos.

Se aude foarte puternic galeria României, mulți suporteri la meci.

Minge aruncată în bara transversală de o poloneză.

A intrat și Băbeanu, de la HCM Roman.

4-6: Polonia reușește să înscrie, însă Paula nu avea vizibilitate bună la această fază.

Paula Ungureanu, din nou imbatabilă. Are procentaj de reușită de 50%, unul foarte bun pentru un portar.

3-6: Neagu înscrie din 7 metri.

Sunt mai bine de 3 minute de când România nu a mai înscris. Polonezele au început să facă marcaj mai bun la Neagu, golgheterul României și al turneului.

3-5: Gol, Polonia.

Chiper ratează cu o aruncare din extrema dreaptă.

Portarul polonez reușește o paradă, în fața Cristinei Neagu.

2-5: Polonezele reduc din diferență.

1-5: Polonia înscrie primul gol, în timp ce România este în inferioritate numerică.

Eliminare în tabăra româncelor.

Ardean reușește o intercepție excelentă, se duce în atac, aruncă, dar mingea este respinsă de portarul Poloniei.

Polonia a ratat o aruncare de la 7 metri.

0-5: Gol frumos, cu boltă, reușit de Brădeanu.

0-4: Gol superb, dar cu multă șansă, reușit de Neagu!

Ungureanu este de neînvins. A apărat 3 mingi până acum.

0-3: Gol, Neagu!

Apără, Ungureanu!

0-2: GOL, România! Început bun de meci pentru tricolore.

Paradă, Ungureanu! Portarul României începe bine meciul.

0-1: GOOOL, România! Neagu deschide scorul

——

România întâlnește Polonia, de la ora 17.00, în ultima etapă a Grupei I Principală, în cadrul Campionatului European de handbal din Ungaria și Croația. Ziua de miercuri este una cu miză uriașă, chiar dacă elevele lui Tadici au ratat deja semifinalele.

România are deja asigurat, în clasamentul final, locul 10, din cele 12 echipe calificate în faza grupelor principale. Elevele lui Gheorghe Tadici țintesc însă spre un loc 5, poziția maximă pe care o mai pot obține. Un loc 5 le-ar facilita tricolorelor accesul în turneul preolimpic al JO de la Rio din 2016. Pe de altă parte Polonia va lupta de asemenea pentru a evita locul 12, astfel încât să primească un adversar mai ușor în play-off-ul CM 2015.

 

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă