12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialFed Cup. Canada - România 1-1: Alexandra Dulgheru, victorie incredibilă cu Eugenie...

Fed Cup. Canada – România 1-1: Alexandra Dulgheru, victorie incredibilă cu Eugenie Bouchard, numărul 7 mondial!

Fed Cup 2015. Alexandra Dulgheru, 69 WTA, a obținut o victorie de proporții în fața canadiencei Eugenie Bouchard, numărul 7 mondial. După prima zi a barajului Grupei Mondiale, România și Canada se află la egalitate, 1-1.

Alexandra Dulgheru, jucătoare care a cunoscut culmile tenisului în urmă cu câțiva ani pe hard-ul american, atunci când ajungea în semifinale la Miami, a dat din nou lovitura, în barajul Grupei Mondiale a Fed Cup. Românca a trecut, spre marea surpriză a canadienilor, de Eugenie Bouchard, cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră și 37 de minute de joc, din care mai bine de 11 minute s-a disputat doar ultimul game.

România și Canada se află la egalitate, după prima zi, scor 1-1. În primul meci, Irina Begu (33 WTA) a fost învinsă de Francoise Abanda (260 WTA), după ce românca a suferit o accidentare. De altfel continuarea Irinei în meciurile de mâine este compromisă, iar în cazul în care nu se va recupera ea va fi înlocuită, în meciul cu Bouchard, cu Andreea Mitu.

Citește și UPDATE. Fed Cup Canada – România 1-1: Rezultate prima zi și programul meciurilor de duminică

Astfel Dulgheru i-a dat o replică lui Eugenie Bouchard, după ce canadianca a refuzat să îi strângă mâna înaintea meciului, motivându-și gestul printr-o simplă superstiție. 

Duminică vor urma alte două meciuri de simplu și dacă va fi cazul se va continua cu un al treilea, de dublu.

Citește și Fed Cup. Irina Begu, învinsă de Abanda, după ce s-a accidentat

——

Live Text Alexandra Dulgheru (69 WTA) – Eugenie Bouchard (7 WTA): 6-4, 6-4

6-4: Game, MECI, Dulgheru!

Se joacă de mai bine de 10 minute acest game, iar Bouchard a salvat deja mai multe mingi de meci. Nivelul este fantastic.

Dulgheru servește pentru câștigarea meciului.

5-4: Game, Bouchard. Canadianca a rămas în meci, după ce a salvat o minge de meci.

Bouchard a salvat o minge de meci, game-ul continuă.

Dulgheru va primi pentru câștigarea meciului.

5-3: Game, Dulgheru. Impresionant ce reușește Alexandra la Montreal. Al treilea game consecutiv, câștigat de româncă.

4-3: Break, Dulgheru. Este incredibil cum se joacă la Montreal. Fiecare jucătoare face câte două puncte, după care le cedează pe următoarele două. De această dată ar fi cazul ca Alexandra să îl câștige și pe al treilea consecutiv pentru a-și crește șansele la victorie.

3-3: Game, Dulgheru. Alexandra restabilește egalitatea.

2-3: Game, Bouchard. Eugenie a făcut punctul pe fondul unei ușoare lipse de concentrație a româncei. Jocul canadiencei a devenit mai agresiv, iar asta se vede că o deranjează pe Dulgheru, cu toate că româncă nu cedează niciun punct fără luptă.

Meciul este unul foarte strâns, cu ambele jucătoare încercând să acopere cât mai mult din teren și să-și plimbe mai mult adversara.

2-2: Rebreak, Bouchard.

2-1: Break, Dulgheru. Alexandra trece în avantaj, astfel că menține vie speranța unui 1-1 după prima zi de Fed Cup (Canada conduce deja cu 1-0, după înfrângerea Irinei Begu). Românca a reușit un punct superb, după ce, la finalul unui schimb de mingi în cross, a avansat la fileu și a încheiat cu un voleu de mare campioană.

1-1: Game, Dulgheru. Românca restabilește egalitatea. Dacă în primul set era 1-1 după două break-uri, de această dată s-au făcut puncte pe serviciu. Acesta ar putea fi un semn că jocul este mult mai echilibrat.

0-1: Game, Bouchard. Canadianca își câștigă ușor primul game. 

Începe setul al doilea, tot cu Bouchard la serviciu.

6-4: Game, SET, Dulgheru. Românca a câștigat o mică bătălie din cadrul acestui meci, iar lucrurile arată acum cum nu se putea mai bine. Este important ca Dulgheru să păstreze ritmul și mai ales agresivitatea și în runda a doua.

Alexandra servește pentru câștigarea setului. Statisticile arată un raport de 19-11, al greșelilor neforțate, cele mai multe alte canadiencei. Aceasta a fost și impresia de până acum, că Eugenie a greșit foarte mult.

5-4: Break, Dulgheru. Punct incredibil reușit de Alexandra. Românca a avut chiar 40-15, la un moment dat, pe serviciul adversarei.

4-4: Game, Dulgheru. Alexandra restabilește egalitatea, după ce a pierdut două game-uri la rând. Indiferent care va fi soarta meciului, este clar că dacă va fi să piardă, Dulgheru nu va renunța fără luptă.

3-4: Game, Bouchard.

3-3: Break, Bouchard. Canadiencele au mare noroc azi. La fel ca și la Abanda, mingile trimise de Bouchard mușcă mereu tușă și sunt în teren. 

3-2: Break, Dulgheru. Românca are un început de meci incredibil, după ce a făcut al doilea break. Este important că românca joacă într-un mod foarte curajos, cu raliuri agresive, cu numărul 7 mondial.

2-2: Game, Dulgheru. Românca reușește un game alb.

Atât timp cât o menține pe Bouchard în alergare, Dulgheru are o șansă, altfel este aproape imposibil de câștigat acest meci. Bouchard joacă foarte bine atunci când are timp să-și facă pașii. Alexandra trebuie să nu-i dea acest răgaz.

1-2: Game, Bouchard. Eugenie a revenit în acest game, cu toate că fusese condusă de româncă.

1-1: Rebreak, Bouchard. Canadianca restabilește imediat egalitatea.

1-0: Break, Dulgheru. Românca începe foarte bine meciul, cu un break nesperat.

Ora 23.24: Jucătoarele au intrat pe teren, iar în scurt timp începe meciul.

Ora 23.00: S-a încheiat meciul dintre Begu și Abanda, iar Canada conduce cu 1-0. În 15-20 de minute va începe și meciul dintre Dulgheru și Bouchard.

—–

Fed Cup 2015. Alexandra Dulgheru, 69 WTA, a doua jucătoare a României de la meciul cu reprezentativa Canadei, va avea o misiune dificilă împotriva lui Eugenie Bouchard, locul 7 mondial.

Partida dintre Dulgheru și Bouchard este cea de a doua din cadrul întâlnirii România – Canada. Meciul va începe după ce se va termina partida dintre Irina Begu și Francoise Abanda, care are ca oră de start 20.00 (ora României).

Dacă Irina Begu are o șansă mare să aducă România în avantaj încă din primul meci, pentru Dulgheru va fi extrem de dificil să mărească avansul. Bouchard, cu toate că nu trece prin cea mai bună perioadă a carierei sale, rămâne numărul 7 mondial și a demonstrat, mai ales anul trecut, că merită pe deplin această poziție. 

Eugenie Bouchard a trecut printr-o perioadă mai dificilă în acest debut de an, ea fiind eliminată în turul al doilea la trei dintre turnee. Marea sa realizare pentru 2015 rămâne sfertul de finală de la Australian Open. Singura șansă pentru Dulgheru va fi să o surprindă pe adversara sa cu un serviciu la cel mai înalt nivel al său.

După primele două meciuri, de sâmbătă, vor urma duelurile decisive, de duminică, între care și partida de dublu.

Citește și Avancronică Fed Cup: Meci istoric, la Montreal, cu Begu și Bouchard la fileu

Cele mai citite

UTA lui Mircea Rednic a „topit” Oțelul, la Arad

UTA Arad s-a impus cu scorul de 3-1 în fața formației Oţelul Galaţi, pe teren propriu, în etapa a șasea a play-out-ului Ligii 1. Toate...

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...
Ultima oră
Pe aceeași temă