14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialTenis Beijing: Halep o învinge pe Strykova, scor 6-1, 6-4. Niculescu, eliminată...

Tenis Beijing: Halep o învinge pe Strykova, scor 6-1, 6-4. Niculescu, eliminată în primul tur

Simona Halep a învins-o în primul tur, la Beijing, pe cehoaica Barbora Zahlavova Strycova, locul 32 WTA, cu scorul de 6-1, 6-4. A doua favorită a turneului își apără locul 2 mondial în cadrul turneului din China.

Halep a debutat, duminică, în ultimul mare turneu de tenis al anului de dinaintea Turneului Campioanelor. În turul al doilea, românca o va întâlni pe chinezoaica Lin Zhu, 168 WTA, care a primit un wild-card. Chinezoaica a trecut de rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova, 30 WTA, care a abandonat la scorul de 6-3, 3-3 pentru adversară.

Monica Niculescu a pierdut în primul tur, la Beijing, în fața nemțoaicei Andreea Petkovic (17 WTA), cu scorul de 6-2, 6-7(8), 4-6.

Live Text Halep – Strykova: 6-1, 6-4 (partida nu este transmisă la TV, dar poate fi urmărită live text, pe romanialibera.ro)

MECI, HALEP.

6-4: Break, Halep. Românca face din nou break-ul și câștigă această partidă.

5-4: Game, Halep. Românca întâlnește o rezistență tot mai mare a adversarei sale, cu cât meciul se apropie de final. Strykova a avut minge de break, însă nu a reușit să treacă în avantaj.

4-4: Game, Strykova. Până acum nicio jucătoare nu a făcut break-ul în setul secund.

4-3: Game, Halep.

3-3: Game, Strykova. Cehoaica se impune cu mari dificultăți în acest game. Halep a fost la un pas de a face break-ul.

3-2: Game, Halep.

2-2: Game, Strykova. Cehoaica o egalează pe româncă, iar până acum fiecare și-a câștigat serviciul.

2-1: Game, Halep. Românca reușește să câștige game-ul, cu toate că adversara sa a reușit două să facă două puncte. 

1-1: Game, Strykova. Cehoaica reușește un game alb.

1-0: Game, Halep.

Începe setul al doilea. Românca servește prima.

SET, HALEP

6-1: Simona Halep face al treilea break și câștigă primul set.

5-1: Game, Halep. Românca a câștigat cu greu ultimul game, însă acum este la un pas de adjudecarea primul set.

4-1: Break, Halep. Simona face al doilea break și domină clar începutul acestei partide.

3-1: Game, Halep. Românca își mai trece un game în cont și se departajează de adversara sa.

2-1: Break, Halep. Românca trece în avantaj la finalul unui game în care Strykova a scos nu mai puțin de 3 mingi de break, dar în cele din urmă a cedat. Românca pare încrezătoare în forțele proprii și a început bine partida.

1-1: Game, Halep.

0-1: Game, Strykova.

Începe partida. Strykova servește prima.

——-

Partida Simonei Halep din primul tur de la Beijing este programată pentru ora 19.30 (ora Chinei), respectiv 14.30 (ora României), iar după cum au decurs meciurile de dinaintea acestei partide cel mai probabil nu vor exista întârzieri. Ultima partidă de dinaintea meciului Halep – Strykova, de pe arena centrală, este cea dintre Kaia Kanepi și Maria Șarapova, principala rivală din WTA a româncei.

Simona Halep are o adversară destul de accesibilă, cu toate că cehoaica s-a impus în singur confruntare dintre cele două, în 2010, la Paris, cu scorul de 6-1, 6-4.

Românca, numărul 2 mondial și a doua favorită a turneului, a trecut printr-o perioadă mai slabă, ea fiind eliminată la ultimele turnee în fazele incipiente: New Haven – turul 2 (primul meci), US Open – turul 3, Wuhan – turul 2 (primul meci). 

Halep are nevoie de un parcurs cât mai bun la Beijing, turneu în care se va afla într-o competiție strânsă cu Maria Șarapova pentru locul 2 mondial. Rusoaica are cele mai mari șanse să o depășească pe Halep, însă și Kvitova intră în calcule pentru locul 2 mondial.

Turneul de tenis China Open, desfășurat la Beijing, este de categorie Premier Mandatory (a doua după Grand Slamuri), fiind dotat cu premii totale de 5,4 milioane dolari. Câștigătorul își trece în conturi nu mai puțin de 918.000 dolari.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă