16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialMadrid 2015. Irina Begu, eliminată de Kvitova, 7-5, 6-3. A ratat un...

Madrid 2015. Irina Begu, eliminată de Kvitova, 7-5, 6-3. A ratat un duel cu Williams

Madrid 2015. Irina Begu, 37 WTA, a fost eliminată de Petra Kvitova, cap de serie numărul 4, cu scorul de 7-5, 6-3. Românca a jucat pentru prima dată împotriva numărului 4 mondial.

Românca a ratat ocazia unui duel cu numărul 1 mondial. Kvitova o va întâlni, în semifinale, pe Serena Williams, cap de serie numărul 1.

Irina a avut parte de un meci diferit față de ceea ce a jucat ea în 2015 până acum. Cu toate că nu a fost un meci mai dificil decât cel cu Barbora Strycova, pe care a învins-o în 3 seturi, Kvitova a avut o viteză în plus, pe care a folosit-o în setul al doilea. Meciul a fost unul cu două seturi diferite. În primul, cele două au mers umăr la umăr până la final, în timp ce în a doua parte a meciului, Kvitova a dominat radical încă de la început, cu unele excepții când românca a reușit lovituri incredibile.

Irina Begu nu a lăsat impresia că a arătat tot ce poate în acest meci, astfel că este loc pentru îmbunătățiri în jocul româncei. În schimb Irina a arătat că are potențialul de a urca cel puțin în top 20, reușind unele lovituri pe care numai jucătoare de nivelul Simonei Halep le mai au în repertoriu. Meciul cu Kvitova a durat puțin peste o oră și jumătate.

—–

Live Text Irina Begu – Petra Kvitova: 5-7, 3-6

Statistici Begu – Kvitova: 20-17 (erori neforțate), 8-22 (lovituri câștigătoare).

3-6: Game, MECI, Kvitova.

3-5: Game, Begu. Românca a salvat nu mai puțin de 3 mingi de meci și a fost de două ori în avantaj pentru a câștiga game-ul și a rămâne în meci. Irina nu renunță fără luptă.

2-5: Game, Kvitova. Cehoaica își reface avantajul de 3 puncte, iar Irina va urma la serviciu, pentru a rămâne în meci.

2-4: Game, Begu. Românca a reușit un game bun, chiar și un as.

Românca nu și-a plimbat mai deloc adversara în setul al doilea, iar acesta ar putea fi un motiv principal pentru care scorul arată în acest fel.

1-4: Game, Kvitova. Game alb pentru cehoaică.

1-3: Game, Begu. Intervenția antrenorului pare să dea roade. Românca a reușit un punct cu niște lovituri superbe, cum ar fi un forehand în lung de linie, dintr-un punct extrem al terenului, lovituri văzute doar la Simona Halep.

Antrenorul Irinei a venit la pauză și i-a dat câteva sfaturi, în principal cerându-i să fie mai pozitivă și mai încrezătoare în loviturile ei. "Numai pe mâna ta poți întoarce scorul!"

0-3: Game, Kvitova. Game alba al cehoaicei. Românca are mari probleme în ceea ce privește deplasarea, pierzând puncte importante dacă adversara o plimbă pe teren. Kvitova a devenit mai agresivă.

0-2: Break, Kvitova. Numărul 4 mondial și-a intrat în ritm, însă asta și pe fondul unui serviciu mai slab al româncei. Dacă în primul set cehoica a reușit să se desprindă doar după ultimul break, runda a doua începe destul de dezechilibrat.

0-1: Game, Kvitova. Cehoaica începe cu punct pe serviciul și în setul al doilea.

Sunt mulți susținători români în tribune. Meciul se desfășoară pe a doua arenă a turenului.

5-7: Break, SET, Kvitova. Românca a jucat un punct formidabil în acest game, însă din păcate nu a reușit să țină ritmul la fiecare schimb de mingi. Primul set s-a încheiat astfel cu o victorie a cehoaicei, una la limită.

5-6: Game, Kvitova. Românca pierde din nou pe serviciul adversarei, însă a luptat incredibil în acest punct.

5-5: Game, Begu. Punct important făcut de româncă. Ea a servit pentru a rămâne în game.

4-5: Game, Kvitova. Cehoica revine în avantaj. Meciul este destul de strâns, diferența de peste 20 de locuri, din clasament, dintre cele două, fiind inexistentă.

4-4: Game, Begu. Al doilea game alb al româncei. Un break mai lipsește pentru ca Irina să domine jocul.

3-4: Game, Kvitova. Irina a condus-o pe adversară, dar nu a reușit să facă break-ul. Cehoica încă nu joacă la potențialul său, astfel că Irina ar putea profita mai mult de acest lucru. Petra poate fi ușor surprinsă pe propriul serviciu.

3-3: Game, Begu. Românca egalează și nu dă semne că ar da totul pentru a evolua la nivelul din acest moment.

2-3: Game, Kvitova. Numărul 4 mondial câștigă un game alb.

2-2: Rebreak, Kvitova. Cehoaica îi răspunde româncei cu un punct pe serviciul acesteia. Totuși Irina reușise, inițial, să revină de la 40-0.

2-1: Break, Begu. Break foarte rapid al Irinei.

1-1: Game, Begu.

0-1: Game, Kvitova.

Update 20.05: A început partida. Kvitova are primul serviciu.

Update 19.50: S-a încheiat sfertul de finală disputat înaintea meciului Irinei Begu. Kuznețova (29 WTA) s-a impus, în fața cehoaicei Lucie Safarova (14 WTA), după mai bine de 3 ore de joc, fiind cel mai lung meci din turneul feminin.

Update 18.40: Meciul anterior, dintre Kuznețova și Safarova a intrat în setul decisiv, după mai bine de 2 ore de joc, ceea ce a întârziat startul meciului dintre Begu și Kvitova.

——-

Irina Begu, 37 WTA, o întâlnește, joi, pe cehoaica Petra Kvitova, cap de serie 4 și numărul 4 mondial, în sfereturile turneului Premier Mandatory de la Madrid.

Meciul dintre Begu și Kvitova este programat pe a doua arenă a turneului, după sfertul de finală dintre Svetlana Kuznețova (29 WTA) – Lucie Safarova (14 WTA), care va începe cel devreme la ora 16.00.

Provocarea carierei pentru Irina

Meciul cu Petra Kvitova este cel mai important din cariera Irinei, atât prin prisma nivelului la care a ajuns (sfert de finală într-un Premier Mandatory), cât și prin valoarea adversarei (numărul 4 mondial). Irina și-a depășit deja cea mai bună performanță la un Premier Mandatory, a doua categorie după Grand Slam, o dată cu obținerea calificării în sferturi, însă meciul cu Kvitova ar putea reprezenta un imbold puternic pentru cariera româncei.

Irina Begu, 24 de ani, se află în cea mai bună perioadă din cariera sa, după ce anul acest a mai reușit o performanță în premieră, optimi la un Grand Slam, Australian Open. La Madrid, în optimi, ea a trecut de o altă cehoaică Barbora Strycova (23 WTA), cu scorul de 6-4, 6-4. 

De cealaltă parte, racheta numărul 1 a Cehiei, Kvitova, în vârstă de 25 ani, a eliminat-o, în optimi, pe Anastasia Pavlyuchenkova (41 WTA), cu scorul de 6-1, 6-4. Petra a avut probleme cu accidentările în ultimul timp, astfel că ea a rămas pe locul 4 în condițiile în care nu și-a putut apăra o parte din puncte. Singura performanță notabilă din 2015 rămâne câștigarea turneului Premier de la Sydney (Australia). Petra a ajuns la un record de 16-5 (victorii-înfrângeri) în acest an, față de 12-9, în cazul Irinei.

Spre deosebire de Strycova, Kvitova este o sportivă canalizată pe jocul de simplu. În carieră cehoaica are 15 titluri câștigate, față de doar unul al Irinei. Totuși meciul este de așteptat să fie unul strâns, având în vedere că Irina și-a depășit deja cu mult condiția de jucătoare de locurile 40-50.

După meciurile din optimi, ale rivalelor sale, Irina și-a asigurat locul 31, cu o poziție mai sus, față de cea ocupată la finalul meciului cu Strycova. O victorie în fața Kvitovei, ar propulsa-o pe româncă între primele 30 jucătoare ale lumii, o premieră pentru ea și pentru tenisul românesc, de la Simona Halep încoace.

 

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă