15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMiami 2015: Simona Halep, învinsă de Serena Williams, scor 2-6, 6-4, 5-7,...

Miami 2015: Simona Halep, învinsă de Serena Williams, scor 2-6, 6-4, 5-7, după 14 victorii consecutive

Miami 2015. Simona Halep, cap de serie numărul 3, a fost eliminată, în semifinalele turneului de la Miami, de către liderul mondial Serena Williams, cu scorul de 2-6, 6-4, 5-7, la capătul unui meci spectaculos.

Serena a întrerupt o serie fantastică, de 14 victorii consecutive (inclusiv 2 titluri), a Simonei Halep. Partida din semifinalele Miami Open a fost una cu întoarceri incredibile de scor. Românca părea să piardă radical meciul, însă lucrurile au luat o direcție neașteptată. Simona a revenit în setul al doilea, după care, în decisiv, a reușit cea mai impresionantă revenire a unei jucătoare, într-un set, în fața liderului mondial, din acest an.

Vezi aici Clasament WTA după Miami: Câte puncte o mai despart pe Simona Halep de Șarapova și Williams

Simona Halep va rămâne pe locul 3 mondial și săptămâna viitoare, însă diferențele de puncte între ea și primele 2 jucătoare ale lumii s-au redus considerabil. Pentru evoluția sa la Miami, Simona va primi un cec în valoare de 220.230 dolari și 390 puncte WTA.

Finala turneului de la Miami se va disputa între Serena Williams (cap de serie 1) și Carla Suarez Navarro (12), o jucătoare care a avut norocul să nu nimerească pe jumătatea de tablou a Simonei.

Citește și “Williams vs Halep, cea mai puternică rivalitate din WTA”. Reacții pe Twitter, după semifinala de la Miami

Live Text Halep – Williams: 2-6, 6-4, 5-7

5-7: Break, MECI, Williams. Liderul mondial a închis meciul cu un game alb.

Simona servește pentru a rămâne în meci și pentru a trimite partida la tiebreak.

5-6: Game, Williams. Simona a câștigat două puncte, de la 0-40, însă i-a mai lipsit un singur punct pentru a o egala pe americancă, în acest game.

În acest moment meciul s-a mai prelungit cu 2 game-uri.

5-5: Game, Halep. Revenire senzațională a româncei! De la scorul de 0-3, Simona a revenit și a egalat-o în cele din urmă pe Serena.

Simona servește din nou pentru a rămâne în meci. Statisticile arată un procentaj incredibil al erorilor neforțate: 16-4 (cele mai multe pentru Williams).

4-5: Break, Halep. Românca reușește break-ul într-un moment atât de important al acestui meci. Din acest moment, orice s-ar întâmpla, nu se poate spune că Serena a avut un meci ușor, sau că românca nu a luptat până la capăt.

3-5: Game, Halep.

Simona va servi acum pentru a rămâne în meci.

2-5: Game, Williams.

2-4: Game, Halep. Simona câștigă cu ușurință acest game. Este important ca românca să continuie seria și să facă un break, unul care ar putea-o readuce în joc.

1-4: Game, Williams. Simona a început bine game-ul, pe serviciul lui Williams. Totuși americanca nu a cedat și punctul a fost dus la Deuce, acolo unde Serena și-a fructificat șansele.

1-3: Game, Halep. Simona câștigă primul său game din acest set și întrerupe seria americancei. A fost un prim game aproape decisiv.

Serena dă impresia că în setul al doilea doar s-a odihnit, iar acum continuă să joace la cel mai înalt nivel al său.

0-3: Game, Williams.

0-2: Break, Williams. Americanca a început din nou în forță setul, la fel ca și în prima rundă. Românca va trebui să joace cel mai bun tenis al său, va trebuie să dea totul, pentru că Serena și-a regăsit ritmul, în acest moment.

0-1: Game, Williams. Serena a comis prima sa dublă greșeală, în timp ce românca are deja 3. 

A început setul al doilea, cu Williams la serviciu.

Simona i-a luat Serenei, din mâini, mitraliera. Acum cele două luptă de la egal la egal.

6-4: Game, SET, Halep. Superb, ceea a reușit Simona în ultimele 3 game-uri. Astea avea nevoie pentru a câștiga setul și a relansa meciul, 3 game-uri consecutive.

Este clar că Simona stă mai bine în aceste momente și trebuie să profite la maximum de acest lucru. Ar fi important ca acum Simona să câștige setul – meciul ar fi complet relansat în decisiv.

5-4: Break, Halep. Românca reușește un game superb pe serviciul adversarei. Face primul său break din acest meci, iar Serena a câștigat un singur punct de această dată. 

Statisiticile arată o inversare a erorilor neforțate: 18 (Serena) – 10 (Halep), în setul al doilea, după ce în primul cele două erau aproape la egalitate.

4-4: Game, Halep. Simona a câștigat un nou punct important, iar de acum înainte meciul devine unul incendiar. 

3-4: Game, Williams. Primul game alb al meciului este reușit de Serena.

3-3: Game. Halep. Simona reușește câteva lovituri foarte bune, în timp ce Serena începe să cedeze, cel puțin pe serviciul adversarei.

2-3: Game, Williams. Simona a cedat nervos spre finalul acestui game și a aruncat racheta de pământ de mai multe ori. Era de așteptat și acest moment, românca pierzându-și deseori cumpătul pe durata partidelor.

2-2: Game, Halep. Simona câștigă un game imporntat, cu toate că nu i-a fost ușor nici de această dată. A avut 40-15, apoi a egalat-o adversara, ca în cele din urmă românca să-și adjudece game-ul. Un alt punct pe care ar trebui mizat ar fi schimburi de mingi cât mai lungi, care să o facă pe Williams să greșească.

1-2: Game, Williams. Simona trebuie să lovească mai mult în lung de linie și să trimită mingea în cât mai aproape de linia de fund a terenului, așa cum face Serena. Simona îi permite americancei să fie prea avansată.

1-1: Game, Halep. Simona reușește cu greu să-și câștige acest game, pe serviciu. Însă orice punct contează de acum înainte, astfel că românca trebuie să dea totul.

Românca a făcut deja 2 duble greșeli, în momente foarte importante, când putea câștiga game-urile. 

0-1: Game, Williams. Setul al doilea a început tot cu Serena la serviciu. Românca a câștigat două puncte, la scorul de 0-40, însă nu a reușit și egalarea. Românca trebuie să speculeze mai mult pe al doilea serviciu al americancei.

Primul set a fost dominat game cu game de către liderul mondial. Simona trebuie să-și îmbunătățească primul serviciu, să lovească mai puternic și să se miște mai multe pe teren. Trebuie să iasă din jocul perfect al Serenei și să-și plimbe adversara pe teren, altfel românca ar putea suferi o nouă înfrângere catastrofală.

2-6: Break, SET, Williams. Acest ultim game al setului a fost tipic pentru Simona. A condus cu 40-15, după care a făcut o dublă greșeală care a readus-o în game pe Williams. Cu toate că a scos două mingi imposibile, Simona nu a mai putut face nimic.

2-5: Game, Williams. Serena are un serviciu foarte bun, a reușit un nou as, iar Simona nu prea are multe lucruri de făcut. Simona nu a jucat rău până acum, însă va trebui să-și schimbe strategia, deoarece acele fluctuații, pe care liderul mondial le are de regulă în timpul meciurilor, s-ar putea să nu mai apară.

2-4: Game, Halep. Simona și-a îmbunătățit primul seriviciu în acest game, iar greșelile au început să apară pentru Serena. Este important ca românca să aibă un prim serviciu la cote maxime.

Simona trebuie să-și plimbe adversara pe teren, pentru că doar așa poate face puncte împotriva Serenei. Până acum, mai mult românca a fost cea plimbată.

1-4: Game, Williams. Serena își face jocul și nu pare să aibă vulnerabilități în acest moment. Este clar că se simte mult mai bine decât la celelalte meciuri. Este și mult mai motivată, având în fața sa o posibilă pretendentă la locul 1 mondial.

1-3: Break, Williams. Americanca reușește lovituri foarte bune, cu o precizie aproape chirurgicală, motiv pentru care este foarte greu pentru Simona să le returneze. Iar la acest lucru se mai adaugă și greșelile neforțate ale româncei, puține dar suficiente cât să facă diferența. Simona va trebui să joace cel mai bun tenis al său pentru a reuși ceva în acest meci.

1-2: Game, Williams. De această dată, Simona i-a luat un singur punct adversarei. În ciuda scorului, Serena domină partida. Americanca este mai agresivă, mai concentrată, face mai puține greșeli, în timp ce Simona încă nu reușește să iasă decisiv la atac.

1-1: Game, Halep. Game-ul se încheie cu același scor ca și precedentul, la 40-30. Începutul de meci este foarte strâns, cu românca reușind primul as al meciului. Este clar că Serena va încerca să o taxeze pe Simona de fiecare dată când aceasta nu va reuși să trimită mingea în terenul advers de la primul serviciu.

0-1: Game, Williams. Românca a reușit să-i ia două puncte liderului mondial, în acest game. Unul dintre ele a fost câștigate după un schimb de mingi în cross, la capătul căruia Simona a trimis o minge în lung de linie, lovită din alergare.

0-0: Start de meci!

ora 04.32: Meciul va începe cu Serena la serviciu.

ora 04.25: Cele două au intrat deja pe teren, iar acum își fac încălzirea.

ora 04.18: Serena Williams își va apăra titlul, în fața Simonei. Americanca este campioană de 7 ori la Miami, ultimul titlul fiind cucerit anul trecut. Pentru Simona este prima semifinală din carieră, la Miami. În câteva minute va începe meciul.

ora 04.15: Meciul încă nu a început deoarece organizatorii au trebuit să schimbe și însemnele turneului, sponsorii, deoarece partida anterioară a făcut parte din ATP, în timp ce meciul Simonei este în WTA.

ora 04.05: Meciul anterior, tot de pe arena centrală, s-a încheiat. Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele turneului masculin de la Miami. În scurt timp va începe meciul dintre Halep și Williams.

ora 04.00: Partida începe în câteva minute. Cele două îți cunosc viitoarea adversară din finală, Carla Suarez Navarro (cap de serie 12, Spania).

———

Miami 2015. Simona Halep, cap de serie numărul 3 și liderul mondial Serena Williams se vor confrunta, vineri, de la ora 04.00, într-un meci mult așteptat, din semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami. 

Cel mai așteptat meci al începutului de an este programat pe arena centrală de la Miami, vineri, de la ora 04.00 (ora României). Înaintea celor două vor evolua Novak Djokovic și David Ferrer, în circuitul ATP, partidă programată de la ora 02.00.

Citește și Miami 2015. Avancronică Halep vs Williams: adevăratul raport de forțe înaintea celui mai așteptat meci al anului

Simona Halep, cap de serie numărul 3, s-a calificat în semifinalele turneului de la Miami după ce a trecut de Sloane Stephens, 45 WTA, cu scorul de 6-1, 7-5, după o oră și 15 minute.

Serena Williams, principala favorită, a ajuns în semifinale, după ce a învins-o pe Sabine Lisicki, cap de serie 27, cu scorul de 7-6 (7/4), 1-6, 6-3, după nu mai puțin de 2 ore și 2 minute de joc.

Simona Halep și Serena Williams s-au mai întâlnit până acum de cinci ori, românca învingând o singură dată.

Citește și Miami 2015. Simona Halep a trecut de Stephens, scor 6-1, 7-5. Urmează Serena Williams, în semifinale

Semifinala cu Serena Williams este un meci cu o miză aparte pentru Simona. În primul rând, românca are șansa să unei victorii care ar produce un puternic impact în lumea tenisului. Raportul din meciurile directe ar ajunge la 2-4, Simona câștigând teren în confruntările cu liderul mondial. În al doilea rând, perspectiva locului 2 mondial, pe care l-ar urca dacă românca ar câștiga turneul, ar putea de asemenea să cântărească foarte mult.

Partida dintre Simona și Serena este de așteptat să fie una a surprizelor, oricare ar fi rezultatul, putând să stabilească noi borne sau să arunce în aer mituri.

Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă