12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialWuhan: Simona Halep, eliminare uluitoare, după un meci în care nu a...

Wuhan: Simona Halep, eliminare uluitoare, după un meci în care nu a mai KONTAT nimic!

Simona Halep, principala favorită, a fost eliminată din optimile turneului Premier 5 de la Wuhan, de britanica Johanna Konta, 66 WTA, cu scorul de 6-3, 3-6, 7-5.

Românca a suferit o înfrângere uluitoare, în condițiile în care a dominat categoric setul al doilea, dar și setul al treilea până la scorul de 5-1. Britanica a revenit, în decisiv, deși condusă cu 5-1, legând nu mai puțin de 6 game-uri consecutive.

Simona Halep a pierdut după ce a lăsat garda jos la scorul de 5-1, în decisiv, iar britanica a început să speculeze erorile făcute de româncă.

Este pentru a doua oară consecutiv când românca este eliminată de o jucătoare pe care o întâlnește pentru prima dată în carieră. Ultima dată s-a întâmplat la turneul de la Guangzhou, acolo unde Denisa Allertova, 74 WTA s-a impus în două seturi.

Citește și Konta, copleșită de victoria în fața Simonei Halep. Ce a declarat după meci

—-

LIVE TEXT Halep – Konta: 3-6, 6-3, 5-7

5-7: Break, MECI, Konta.

Egalitate absolută la puncte: 99-99.

5-6: Game, Konta. Britanica preia conducerea, după un nou game foarte disputat. Konta a căpătat din nou încredere, iar în acest moment românca este aproape de o înfrângere incredibilă, care dă peste cap și cele mai curajoase pronosticuri.

5-5: Break, Konta. Simona s-a văzut mult prea repede în sferturi, iar acest lucru a costat-o, deoarece britanica a speculat foarte bine momentul în care românca a lăsat garda jos. Konta reușește o revenire uluitoare, de la 1-5.

5-4: Game, Konta. Britanica ajunge la un singur punct distanță, după ce a câștigat trei game-uri consecutive. Simona va servi a doua oară pentru meci.

Meciul a intrat deja în cea de a treia oră de joc. Românca trebuie să facă break-ul, altfel britanica se va apropia periculos după ce a fost condusă cu 5-1.

5-3: Break, Konta. Adversara reușește un nesperat break, după ce românca a lăsat puțin garda jos, convinsă probabil de accederea în sferturi, unde o așteaptă duelul cu Venus Williams.

5-2: Game, Konta. Britanica rămâne în meci, cel puțin pentru încă un game.

5-1: Game, Halep. Românca reușește o minge pe care și-ar putea pune semnătura (alături de reverul în lung de linie): lovitură câștigătoare în cross strâns. Este incredibil cum a putut ajunge această minge, plasată excelent, în diagonală, de către adversară.

Simona se află la doar două game-uri de următoarea confruntare, cu Venus Williams. 

4-1: Break, Halep. Românca se desprinde probabil decisiv. Britanica a încetinit ritmul și pare să fi pierdut lupta psihologică. 

3-1: Game, Halep. Românca câștigă un punct mare în acest set decisiv și își menține avansul. Cele două au jucat puncte spectaculoase la fileu, Konta descurcându-se mai bine în această zonă a terenului.

2-1: Game, Konta. Simona a cedat ușor ultimele două puncte ale acestui game și încă îi mai lasă speranțe adversarei. Konta a cerut intervenția antrenorului, iar acum primește sfaturi.

2-0: Game, Halep. Românca își câștigă serviciul și ajunge la 4 game-uri consecutive câștigate.

1-0: Break, Halep. Românca începe foarte bine decisivul, cu toate că a trebuit să revină de la 0-30, după două servicii perfecte ale adversarei. Scorul la puncte este de: 64-63 pentru Halep. Românca conduce pentru prima dată în acest meci (la scorul general).

Konta a luat o pauză mai lungă, plecând la vestiare. Au trecut 80 de minute de la startul meciului, cu o medie de 40 minute per set.

6-3: Game, SET, Halep. Simona reușește să revină în meci în stil de mare campioană, iar acum egalitatea este una perfectă, inclusiv la break-uri (2-2). Setul al treilea ar putea fi foarte strâns, iar Halep va trebui să revină deoarece adversara va avea primul serviciu.

5-3: Rebreak, Halep. Românca o surprinde pe adversară cu rebreak-ul, cu toate că acest game nu anunța mare lucru pentru Simona. Acum, românca va avea serviciu pentru câștigarea setului.

4-3: Rebreak, Konta. Românca a pierdut poate cel mai disputat game al meciului. Ea a revenit de la 0-40, a avut minge de game, dar a ratat-o, iar britanica a făcut în cele din urmă punctul. Konta are 2-1 la break-uri în acest meci, iar acesta este un semnal de alarmă pentru româncă.

4-2: Game, Konta. Britanica a întors de la 15-30 în acest game și a reușit să-și câștige serviciul. În ciuda scorului din acest set, Konta nu dă semne de slăbiciune.

4-1: Game, Halep. Simona are un joc mai bun pe retur, iar acest lucru s-a văzut și în game-ul anterior. Cu toate acestea cele două se află la egalitate de break-uri, iar adversara nu pare să fi scăzut cu mult sub nivelul din primul set.

3-1: Break, Halep. Simona reușește mult-așteptatul break, după ce a cedat un singur punct pe serviciul adversarei. Rămâne de văzut dacă încrederea britanicei va fi afectată de acest game.

2-1: Game, Halep. Românca își menține serviciul la nivel mai bun decât în prima parte a setului 1. Simona are nevoie însă de un break pentru a câștiga încredere și mai ales pentru a-și destabiliza adversara.

1-1: Game, Konta. Simona a avut 40-15 și a ratat astfel o șansă mare de break. Britanica a reușit să revină fantastic, iar în acest moment tot ea pare să domine și setul secund.

1-0: Game, Halep. Românca a servit mai bine de această dată, însă și mai important este că a returnat mai bine mingile trimise înapoi de adversară. Simona a încheiat game-ul în stil mare, cu o scurtă perfectă.

Doar 36 de minute a avut nevoie Konta pentru a câștiga primul set, iar dacă românca nu va schimba totul în runda a doua nu va avea nicio șansă. Britanica pare să aibă un psihic de fier și este greu de crezut că va deveni nesigură, astfel încât să-i creeze ocazii româncei.

3-6: Game, SET, Konta. Britanica nu dezamăgește nici de această dată pe serviciul său, unul de o precizie chirurgicală. Românca a pierdut un singur game pe propriul serviciu, însă a fost suficient pentru a se crea această diferență pe tabelă.

3-5: Game, Halep. Românca reușește să-și câștige game-ul la serviciu, nu fără a greși însă de două ori. Britanica va fi din nou la serviciu, iar până acum nu i-a oferit Simonei nicio șansă de break.

2-5: Game, Konta. Britanica are un răspuns bun la game-ul anterior câștigat de româncă. Simona nu a reușit să-i pună probleme britanicei, pe serviciu, în acest meci. Românca va servi pentru a rămâne în set.

2-4: Game, Halep. Simona reușește un punct mare și pare să respire ușurată în acest moment. A început să varieze loviturile și să trimită mingi mai riscante, pe linie. Rămâne de văzut însă care va fi răspunsul adversarei.

1-4: Game, Konta. Britanica face un meci foarte bun și nu-i lasă nicio șansă româncei să-și intre în ritm. Halep trebuie să preia inițiativa, să își încerce adversara cu mingi scurte, să varieze mai mult și în primul rând să fie mai avansată în teren.

1-3: Game, Halep. Românca a beneficiat de două puncte făcute cadou de adversara sa și reușește să încheie acest game.

0-3: Game, Konta. Britanica face legea în debutul meciului, joacă bine tactic, o surprinde pe Halep, are un serviciu bun. Românca ar putea suferi o nouă înfrângere cu o jucătoare la primul duel din carieră, asta dacă nu-și va intra în joc.

0-2: Break, Konta. Simona a făcut primul as, dar și prima dublă greșeală a meciului. Românca a făcut câteva greșeli și nu pare să-și fi intrat în joc, în timp ce Konta a avut un start de meci lansat. 

0-1: Game, Konta. Adversara debutează cu game alb, având un serviciu foarte bun.

Ora 13.39: A început partida, cu adversara la serviciu.

Ora 13.30: Jucătoarele au intrat pe arena centrală și au început încălzirea. În scurt timp începe partida.

UPDATE Ora 13.07: Partida dintre Mladenovici și Schmiedlova s-a încheiat, cu victoria celei de a doua (campioana din 2015 de la București), iar meciul Simonei Halep nu va mai începe cu întârzieri. Partida dintre Halep și Konta este programată pentru ora 13.30.

Simona Halep, principala favorită, o întâlnește, miercuri, în optimile turneului Premier 5 de la Wuhan (China), pe britanica Johanna Konta, 66 WTA. Cele două se vor duela pentru prima dată în cariera lor.

Halep și Konta se vor întâlni în penultimul meci al zilei de pe arena centrală, partida lor fiind programată de la ora 13.30 (ora României). Românca a trecut, în meciul de debut la Wuhan, de Anastasia Pavlyuchenkova (32 WTA), cu scorul de 6-2, 6-1.

Johanna Konta s-a calificat în optimi, după ce a trecut pe rând de două jucătoare de top. Mai întâi a eliminat-o pe Andrea Petkovici (17 WTA), scor 6-4, 7-5, după care, în runda a doua, a beneficiat de abandonul Victoriei Azarenka (23 WTA) la scorul de 6-4, 1-0 pentru britanică.

Citește și Simona Halep s-a calificat, în pas alergător, în optimile Wuhan Premier 5

Adversara, un nume nou în top 100

În vârstă de 24 de ani cele se vor confrunta pentru prima dată în carieră. O jucătoare relativ nouă în top 100 (debut pe 23 iunie 2014), Konta ar putea fi o jucătoare periculoasă deoarece nu multe tenismane din circuit o cunosc, iar acest lucru s-a văzut și la partidele cu Petkovici sau Azarenka. 

Konta a reușit performanțele carierei sale în acest an, după ce a atins sferturile turneului Premier de la Eastbourne, dar mai ales optimile Grand Slam-ului de la US Open. Britanica este, fără îndoială, la cea mai bună formă a carierei, astfel că partida ar putea fi una dificilă pentru româncă.

Ultima dată când Halep a fost eliminată de o jucătoare la primul duel direct a fost chiar săptămâna trecută, la Guangzhou. Allertova (74 WTA) se impunea în două seturi. De menționat însă că miza era mult mai mică, iar condițiile atmosferice infernale. Simona Halep trece însă de asemenea printr-o formă foarte bună și va avea șanse mari să o elimine pe sportiva din Marea Britanie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă