9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialLucian Logigan, campion balcanic la mountainbike. Ovidiu Tudor a obţinut argintul

Lucian Logigan, campion balcanic la mountainbike. Ovidiu Tudor a obţinut argintul

Lucian Logigan a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, titlul de campion balcanic la mountainbike, la întrecerea de la Skopje. Ovidiu Tudor a terminat cursa pe locul doi.

Ede Molnar a urcat pe ultima treaptă a podiumului la juniori.

România a avut în total şase reprezentanţi la Balcaniada de la Skopje. La categoria sub 23 ani, Alexandru Stancu a ocupat locul 4, în timp ce Cristian Losonczi a terminat cursa pe poziţia a 7-a. În concursul feminin, Irina Dumitru s-a clasat pe locul 4. Sportivii au avut de parcurs 6 ture pe un circuit de 4 kilometri amenajat pe dealurile ce împrejmuiesc oraşul Skopje, se arată într-un comunicat remis de Federaţia Română de Ciclism.

Competiţia a făcut parte din calendarul UCI (categoria C3), primii cinci sportivi adunând puncte în clasamentul mondial la mountainbike. Clasamentul a fost unul coroborat pentru Elite şi Under 23, motiv pentru care Lucian Logigan s-a clasat pe locul 2, în timp ce Ovidiu Tudor Oprea a ocupat locul 4 în această ierarhie.

Prezenţa cicliştilor la JO 2016 în proba de mountainbike se face pe baza unui clasament pe naţiuni, în care fiecare ţară punctează prin rezultatele celor mai buni trei sportive clasaţi. Doar primele 24 de naţiuni pot trimite reprezentanţi la Rio de Janeiro.

"Din cauza şicanelor făcute de fosta conducere a federaţiei, care a organizat în paralel un pseudo-campionat naţional, UCI ne-a anulat temporar, până la clarificarea situaţiei interne, punctele de la Campionatele Naţionale. Fără ele, nu avem absolut nicio şansă să ajungem la Jocurile Olimpice. În plus, am avea nevoie ca alături de mine şi Lucian să vină şi un al treilea sportiv de top să adune puncte pentru România. Ciclişti de valoare există, însă aici intervine şi factorul financiar. Sunt totuşi optimist că în 2015 se vor rezolva toate aceste lucruri", a declarat Ovidiu Tudor Oprea, care este şi vicepreşedinte al federaţiei.

 

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă