10.4 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialMadrid 2015: Irina Begu vs Barbora Strycova: avancronica primului duel al celor...

Madrid 2015: Irina Begu vs Barbora Strycova: avancronica primului duel al celor două

Irina Begu, 37 WTA, o întâlnește, miercuri, pe Barbora Strycova, 23 WTA, în optimile turneului Premier Mandatory de la Madrid. Un meci între două specialiste la dublu, confruntarea va fi prima din cariera celor două.

Irina Begu și Barbora Strycova se vor duela pentru prima dată, de multe ori ele fiind prinse în lupta la dublu, alături de coechipierele lor. Meciul lor este programat, miercuri, de la ora 12.00, pe a treia arenă turneului.

Citește și Madrid 2015: Irina Begu, în sferturi, după o victorie uriașă în fața Barborei Strycova. Urmează o adversară din top 10

Ambele jucătoare se află în cea mai bună perioadă a carierei lor. Românca a atins, în februarie, locul 33 WTA, cea mai bună clasare a sa, în timp ce Strycova a devenit, în martie, numărul 20 mondial.

Irina s-a calificat în optimi, după ce a câștigat un meci, în primul tur (7-6(7/6), 6-1 Kurumi Nara 55 WTA), iar apoi a beneficiat de un abandon, în turul următor (Andrea Petkovic cap de serie 11). Strycova a produs a doua mare surpriză a turneului, prin eliminarea favoritei 6, Eugenie Bouchard, scor 0-6, 6-3, 6-3, în primul tur. În runda a doua, cehoaica a învins-o pe Varvara Lepchenko (30 WTA), scor 6-4, 6-2.

Citește și Madrid 2015: Irina Begu, în sferturile de finală, la dublu. Urmează Muguruza

Begu vs Strycova

Irina Begu: 24 ani, 37 WTA, 11-9 (V-Î 2015), titluri carieră – 1 (simplu)/4 (dublu).

Barbora Strycova: 29 ani (Cehia), 23 WTA, 16-10 (2015), titluri carieră – 1/17.

Ultimul turneu la care au participat cele două, a fost cel de categorie WTA International, de la Praga. Ambele au cedat în fața aceleași jucătoare, Katerina Siniakova (Cehia, 66 WTA de luni), Begu fiind învinsă în primul tur, scor 6-3, 6-3, iar Strycova fiind eliminată, în sferturi, scor 6-4, 6-2.

Cele mai bune performanțe ale Irinei în 2015 au fost: optimi Australian Open (ianuarie), semifinale Rio de Janeiro WTA International (februarie), sferturi Charlestone Premier (aprilie).

Performanțele Strycovei în 2015: semifinală Auckland WTA International (ianuarie), turul 3 Australian Open (ianuarie), semifinală Anvers Premier (februarie), sferturi Praga WTA International (aprilie). Cehoaica a pierdut între Anvers și Praga mai multe turnee, încă din primele 2 tururi.

Atât Begu, cât și Strycova evoluează constant la dublu, cu toate că există unele diferențe între cele două. Irina s-a axat tot mai mult pe simplu, în ultima perioadă, o dată cu ascensiunea sa în clasament, în timp ce jucătoarea cehă rămâne o foarte bună jucătoare la dublu, cu nu mai puțin de 17 titluri în palmares. 

Turneul de dublu de la Madrid i-a adus mai mult noroc Irinei. Românca, alături de Lara Arruabarrena, a ajuns deja în sferturi, în timp ce cehoaica a fost eliminată, în primul tur, de către o altă româncă Raluca Olaru (pereche cu Janette Husarova).

Diferență mai mică decât în clasament

Irina Begu poate produce o surpriză, miercuri, dacă reușește să joace așa cum a făcut-o la Australian Open sau în meciul de Fed Cup, dintre România și Spania. Begu și Strycova practică un nivel al tenisului asemănător, la simplu, mai ales după ce românca a cunoscut o ascensiune importantă în 2015. Astfel cele 14 locuri dintre cele două s-ar putea să pară o diferență prea mare după prima lor confruntare directă.

Barbora trece printr-o formă foarte bună mai ales la acest turneu, în timp ce Irina evoluează în atât la simplu cât și la dublu, astfel că românca va trebui să-și poată doza energia astfel încât să nu o părăsească spre finalul meciului. Begu, a doua jucătoare a României, rămâne o sportivă imprevizibilă pe terenul de tenis, ea putând deopotrivă să elimine jucătoare de calibru sau să piardă în fața unor adversare mai slabe.

Dacă va reuși să se mențină într-o formă bună până la finalul partidei, atunci românca va avea câștig de cauză în fața adversarei sale, cu 5 ani mai în vârstă.

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă