24.3 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialMadrid 2015: Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur

Madrid 2015: Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur

Simona Halep, numărul 2 mondial, o va întâlni, în primul tur al turneului Premier Mandatory, de la Madrid, pe sportiva franceză Alize Cornet, 28 WTA.

Simona Halep va evolua, în primul tur, săptămâna viitoare, data meciului, urmând să fie stabilită de organizatori. Românca a mai întâlnit până acum pe Cornet de trei ori, câștigând o singură dată.

Istoric meciuri: Monterrey 2011 – 7-5, 6-1 (Cornet), Sofia 2013 – 6-4, 6-4 (Halep), Dubai 2014 – 6-1, 1-1 abandon (Cornet).

Serena Williams, cap de serie 1, va juca, în primul tur, cu Madison Brengle. Cap de serie 3, Maria Șarapova, va juca împotriva elvețiencei Timea Bacsinsky

La ediția din acest an, Simona Halep ar putea-o întâlni pe Maria Șarapova, numărul 3 mondial, în semifinale, asta după ce în 2014 cele două au disputat finala. 

Citește și Madrid 2015: Pe cine vor întâlni, în primul tur, Alexandra Dulgheru și Irina Begu

 

Cele mai citite

Ucrainenii au lansat un atac major asupra unei baze rusești din Crimeea

Ucrainenii au lansat un atac major împotriva unor ținte militare ale rușilor din Crimeea. Au fost vizate o bază navală, o ambarcațiune de patrulare...

FACIAS: Criza transplanturilor se agravează

Unul din trei români care așteaptă un transplant este condamnat la moarte, spune Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS). „Din 2020 până în...

Trei traficanți de droguri au fost reținuți. Ascundeau 14 kilograme de cocaină într-o curte din Mihăilești, Giurgiu

Procurorii DIICOT au reţinut trei traficanţi de droguri, dintre care unul a fost condamnat anterior pentru infracţiuni de acelaşi gen, după ce în curtea...
Ultima oră
Pe aceeași temă