15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialMeciul dintre Farul și Năvodari n-a fost chiar amical

Meciul dintre Farul și Năvodari n-a fost chiar amical

Cupa României s-a transformat într-o competiţie de probă pentru cele două echipe constănţene din rugby-ul românesc.

După ce RCJ Farul a anunţat încă de săptămâna trecută, prin vocea tehnicianului Cristian Petre, că nu ia în serios a doua competiţie internă a ţării, marţi şi cei din Năvodari au confirmat că vor juca într-o formulă inedită, majoritatea titularilor urmând să primească timp limitat pe teren sau chiar liber. Că nu s-a dorit o catastrofă ca aceea de la Bucureşti, din prima rundă a Cupei României, a dovedit-o păstrarea în pregătiri a tuturor jucătorilor care au dus greul în sezonul 2014, sezon glorios cu medalii de bronz pentru năvodăreni, chiar dacă din formula de start au lipsit cinci titulari, înlocuiţi cu juniori. Farul a trimis, în schimb, 15 jucători care au jucat constant în SuperLigă şi abia după ce au măcelărit defensiva improvizată a Năvodariului a schimbat liniile, a doua parte fiind extrem de interesantă, în condiţiile în care năvodărenii au jucat la un alt nivel.

Meciuri cu caracter amical

„Nu ne-a interesat Cupa, iar aces-te patru meciuri au un caracter amical pentru noi, dar nici nu ne-am dat la o parte. Scorul, deşi aparent drastic, este unul puţin mincinos, dar reflectă diferenţa de abordare şi de valoare dintre echipe. Ei au declarat doar că nu iau în serios Cupa, şi au trimis în teren numai titulari, noi am jucat cu juniori şi a ieşit ce a ieşit. Tactic, noi am preferat să desenăm scheme, nu să dăm la beţe, ei au pus osul şi ne-au dominat copios. Practic, aici e diferenţa între un rugbist care face trei antrenamente pe săptămână şi primeşte 800 de lei indemnizaţie lunară şi unul care trăieşte din rugby, cu trei antrenamente pe zi şi 2.000 de euro salariu. Acest 7-75 nu poate fi comparat însă cu ce a fost la Bucureşti. Episodul CSM a fost o întâmplare nefericită, cauzată nu doar de subţirimea lotului, ci şi de indicaţiile noastre, pentru că le-am cerut titularilor intraţi printre rezerve să se protejeze în primul rând, iar unii au luat cam în serios această cerinţă a noastră.

Atunci a fost însă un risc asumat şi nu ne pare rău, pentru că a ieşit bine la final, dar de data aceasta lucrurile vor sta altfel“, ne-a declarat Cornel Suciu, antrenorul celor de la CS Năvodari.

Noroc în finală

Finala mică a Diviziei Naţionale de rugby, care a avut loc acum două săptămâni, a rămas bine întipărită în memoria lui Cornel Suciu.

Antrenorul s-a ferit să acuze arbitrii, care i-au anulat două eseuri, şi a recunoscut că nu s-a mai aşteptat ca elevii săi să revină după o primă repriză catastrofală. De altfel, tehnicianul a pus revenirea şi pe seama norocului, şansa fiind cea care le-a lipsit tot sezonul precedent.

„Acela a fost un meci ciudat. Unul care te poate termina. Prima repriză este de manual la aşa nu, iar a doua la aşa da. Nu m-am mai aşteptat să revenim, deşi la pauză le-am ţinut un discurs destul de dur. Am greşit enorm şi dacă Petroşaniul nu rata acea penalitate din finalul primei părţi, nu mai reveneam pe tabelă. Ţinând cont însă că n-au jucat nimic şi că noi le-am făcut cadou două eseuri, rezultatul final a fost meritat“, a declarat antrenorul.

Minimum bronz

Pentru că în Cupa României se vor face teste, colectivul tehnic de la Năvodari se gândeşte deja la sezonul viitor, în care obiectivul deja trasat este medalia de bronz sau mai mult. Nu însă şi promovarea, deşi până atunci lucrurile se pot schimba în bine. Certitudini sunt cele 90 de zile de vacanţă ale jucătorilor, care îşi vor încheia socotelile cu CS Năvodari pe 25 octombrie, doar o parte din ei urmând să fie rechemaţi şi la finalul lunii ianuarie.

„Noi, antrenorii, ne reunim mai devreme pentru a stabili componenţa lotului şi a vedea ce jucători păstrăm şi ce jucători aducem. Aşa e viaţa de rugbyst, plină de incertitudini. Majoritatea jucătorilor actuali vor fi însă şi la reuniunea din luna ianuarie, ca pregătire noi preferând un alt sistem decât alte echipe. Vom sta acasă, unde avem toate condiţiile şi plaja aproape, şi vom acumula, pentru că ne dorim minimum să repetăm performanţa din acest an“, ne-a explicat Cornel Suciu.

800 de lei reprezintă indemnizația lunară a unui rugbist.

PERSPECTIVE

Ușor de atins

Dezideratul năvodărenilor, de a obține medalia de bronz în viitorul sezon, poate fi relativ uşor de realizat pentru că, din surse oficiale, Poli Iaşi va spune pas promovării, la fel ca CS Bârlad, astfel că nici o echipă de SuperLigă nu va coborî în eşalonul secund, valorile rămânând similare celor de anul acesta. CS Năvodari mai are patru meciuri oficiale în acest sezon, două cu Farul şi câte unul cu CSM Galaţi şi CSM Bucureşti.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...
Ultima oră
Pe aceeași temă