14.8 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialSimona Halep s-a calificat în optimile turneului de la Wimbledon. Declaraţiile tenismenei,...

Simona Halep s-a calificat în optimile turneului de la Wimbledon. Declaraţiile tenismenei, după victoria împotriva chinezoaicei Shuai Peng

UPDATE 23.00: Simona Halep a declarat, după încheierea partidei împotriva chinezoaicei Shuai Peng, că Azarenka va fi o adversară pe măsură.

"Data trecută când am jucat cu Azarenka nu era mamă. E diferit acum (zâmbind). Este un lucru minunat ce a făcut. Va fi o mare provocare pentru mine, cu siguranţă, chiar dacă Victoria a stat aproape un an. Este o adversară dificilă şi o mare campioană. Voi încerca să dau tot ce am mai bun. Meciul este deschis. Va trebui doar să iau atitudine şi să profit de şansa mea. Nu am nimic de pierdut. Abordez meciul fără aşteptări, dar cred că am şansa mea şi trebuie să profit", a spus Halep.

"Cred că am jucat din ce în ce mai bine la fiecare meci. Astăzi jocul a fost de nivel foarte înalt. Adversara mea a evoluat bine. Sunt mulţumită de prestaţia mea. A fost un meci echilibrat şi dificil. Am fost puternică mental şi de aceea am putut să mă impun la tie-break", a afirmat românca.

UPDATE 18.15: Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, vineri, în optimile de finală ale turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, după ce a dispus de chinezoaica Shuai Peng, cu 6-4, 7-6 (7).

UPDATE 17.45: Româna a câștigat primul set. În cazul în care va ieși învingătoare, Halep a juca împotriva Victoriei Azarenka.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep o va întâlni, vineri, în turul trei al turneului de la Wimbledon, pe jucătoarea chineză Shuai Peng, cel mai probabil în jurul orei 15.30.

Tot joi, perechea Monica Niculescu/Hao-Ching Chan (România/Taiwan), cap de serie numărul 9, va evolua pe terenul 8, de la ora 13.30, cu echipa Ipek Soylu/Varatchaya Wongteanchai (Turcia/Thailanda), în turul doi la dublu feminin.

Raluca-Ioana Olaru şi francezul Fabrice Martin vor evolua în primul tur al probei de dublu mixt contra cuplul Leander Paes/Yifan Xu (India/China), în al treilea meci de pe terenul 17.

Cele mai citite

Spectacolul „Ținuturile joase” după Herta Müller, o inițiativă a ICR New York, deschide și închide Festivalul „Rehearsal for Truth” de la New York

Realizat în parteneriat de ICR New York și compania americană Untitled Theater Company No. 61, cu sprijinul Václav Havel Center, Bohemian Benevolent and Literary...

Declarațiile lui Florin Maxim, antrenorul care a condus-o pe Corvinul către succesul istoric din Cupa României

Florin Maxim, antrenorul care a condus-o pe Corvinul Hunedoara spre câștigarea primei Cupe a României din istoria clubului, susține că elevii lui au avut...

Supremația germană în ingineria motoarelor – o privire asupra motoarelor Mercedes și BMW

Dacă discutăm despre excelența în automobilismul de lux, numele BMW și Mercedes-Benz își revendică neîncetat locuri de frunte. Renumite pentru combinația lor de inovație,...
Ultima oră
Pe aceeași temă