15.2 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialMonica Niculescu revine în TOP 50. Ce locuri ocupă româncele în clasamentul...

Monica Niculescu revine în TOP 50. Ce locuri ocupă româncele în clasamentul WTA

Clasamentul WTA, actualizat luni, aduce câteva modificări în dreptul româncelor. Monica Niculescu este jucătoarea din România cu cea mai bună evoluție săptămâna trecută.

Simona Halep rămâne numărul 3 mondial (6130 puncte), cu 180 puncte avans în fața Mariei Șarapova, respectiv la 740 puncte în spatele locului 2 WTA Petra Kvitova. Pentru româncă perspectivele nu sunt deloc roz în perioada următoare, având în vedere că are de apărat o semifinală la Wimbledon și ar putea pierde teren, atât în fața Kvitovei, cât și a rusoaicei.

A doua jucătoare a României rămâne Irina Begu, care a căzut un loc până pe 30 WTA (1636 p.).

O surpriză în debutul sezonului de iarbă a fost Monica Niculescu, românca reușind să o învingă la Nottingham pe Agnieszka Radwanska (13 WTA), cu toate că ulterior pierdea în finala turneului în fața unei jucătoare neexperimentate, Ana Konjuh, de doar 17 ani. Pentru Niculescu, 27 ani, disputarea finalei rămâne o performanță, iar noua sa poziție în clasament este 49, cu 12 locuri mai sus (1065 p.). Cea mai bună performanță a sa a fost ocuparea locului 28 (2012).

Citește și Nottingham: Monica Niculescu, învinsă în finală. Nu a mai ținut ritmul din meciul cu Radwanska

Niculescu a depășit-o astfel pe Alexandra Dulgheru, care se menține pe poziția 60, cu 917 puncte. 

Andreea Mitu, care a fost eliminată în primul tur la Topshelf (Olanda), a căzut 3 locuri, după ce săptămâna trecută ocupase poziția carierei, 69 WTA. Următoarea româncă din clasament se află abia pe locul 174, ocupat de Patricia Maria Tig. Ea a urcat 6 locuri în clasamentul de săptămâna aceasta.

Pentru Simona Halep, Irina Begu și Monica Niculescu urmează turneul de la Birmingham, de categorie Premier, care a debutat luni.

Citește și Româncele iau cu asalt turneul Premier de la Birmingham. Halep, direct în turul doi

 

Cele mai citite

Generația de Aur, ultima victorie, cu o Selecționată mondială a Stelelor: 3-2

Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World Stars), pregătită de Jose Mourinho, potrivit rador.ro. Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World...

Generația de Aur, ultima victorie, cu o Selecționată mondială a Stelelor: 3-2

Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World Stars), pregătită de Jose Mourinho, potrivit rador.ro. Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World...
Ultima oră
Pe aceeași temă