19.5 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialNaţionala nu are cu ce!

Naţionala nu are cu ce!

Eşecul echipei naţionale în partida cu Turcia, scor 0-2, ­ne-a readus cu picioarele pe pământ. Dacă victoria cu Ungaria şi calificarea a două echipe româneşti în fazele principale ale celor două competiţii continentale majore au creat iluzia unui reviriment al fotbalului românesc, întâlnirea cu selecţionata lui Fatih Terim a pus în evidenţă valoarea reală a primei noastre reprezentive.

Fostul jucător al „Generaţiei de Aur”, Miodrag Belodedici nu are nimic de reproşat actualilor “tricolori” şi susţine că aşteptările românilor sunt prea mari în raport cu resursele echipei naţionale.

“Noi ne gândim la performanţă, asta e greşeala noastră, pentru că nu suntem într-un moment în care putem să facem per­forman­ţă. Nu există nici interesul, nici posibilitatea. Fotbalul în general încă nu este pe ordinea de zi a societăţii noastre. Când se va întâmpla asta şi vor fi construite centre sportive, când familiile vor fi unite, salariile vor fi normale şi îşi vor permite să-şi trimită copiii la fotbal, atunci discutăm altfel”, a declarat Miodrag Belodedici la radio Sport Total FM.

Jucătorii români care reuşesc să se evidenţieze în campionatul intern nu-l impresionează deloc pe fostul fundaş al echipei naţionale. Mai mult decât atât, Belodedici este de părere că metodele de antrenament importate din străinătate nu sunt aplicabile în fotbalul slab din ţara noastră. “Nivelul nostru este slab. De la nivelul ăsta, dacă este cineva care să ridice capul puţin sus şi are puţin talent, îl facem enorm şi îl comparăm imediat cu jucătorii de calitate din străinătate. Vrem să preluăm metode de la francezi, de la spanioli şi să le implementăm aici, dar este total greşit. Noi trebuie să ne adaptăm la nivelul nostru”, a mai spus Belodedici.

Speranţe mici pe mai departe

Dacă din perspectiva lui “Belo”, România nu poate pretinde momentan un loc între forţele fotbalului european, fostul selecţioner al reprezentativei B a României, Valeriu Răchită dă o veste cel puţin la fel de proastă: nici din urmă nu vine nimic. “Dacă ne uităm la echipele care fac perfor­manţă în România, în afară de Steaua, care are 3 jucători la naţională, toate celelalte au doar trei jucători români în echipă. Ne uităm la U-19, juniorii noştri care se pregătesc să facă pasul la echipa de tineret şi vedem că pierdem cu 3-0 în Elveţia şi Bulgaria. De unde să iei? Noi ar trebui să ne gândim în primul rând la copii şi juniori. Dacă doar importăm străini nu o să rezolvăm nimic”, a anunţat Valeriu Răchită la Sport Total FM.

Cele mai citite

Eurobarometru. Românii, tot mai interesați de alegerile europarlamentare

Alegerile locale au fost comasate cu cele europarlamentare și au loc pe data de 9 iunie, iar porivit unui sondaj realizat de parlamentul european,...

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...
Ultima oră
Pe aceeași temă