12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialO săptămână până la Rio 2016

O săptămână până la Rio 2016

O nouă ediţie a Jocurilor Olimpice va debuta peste exact o săptămână la Rio de Janeiro. Pregătirile pentru competiţia care se va încheia pe 21 august sunt pe ultima sută de metri.

O olimpiadă de asemenea anvergură nu se putea organiza fără să apară sincope şi nemulţumiri. „România liberă“ a trecut în revistă câteva dintre acestea. Astfel, televiziunea NBC, difuzorul Jocurilor Olimpice în Statele Unite, a cerut  ca defilarea sportivilor să aibă loc în ordine alfabetică engleză şi nu în portugheză, pentru ca delegaţia americană să apară spre final, a confirmat  Comitetul de organizare a JO din 2016. „Da, şi noi voiam pentru că solicitarea lor este pertinentă“, a precizat Mario Andrada, directorul de comunicare Rio2016, potrivit Agerpres. „Caietul de sarcini al CIO spune că este conform ordinii alfabetice a limbii locale, deci nu va exista nicio schimbare“, a adăugat acesta. Utilizarea limbii engleze pentru defilarea sportivilor pe Maracana la ceremonia de deschidere de pe 5 august ar fi permis delegaţiei americane să defileze spre final, sub numele de „United States“ şi nu la început după limba portugheză, de „Estados Unidos“. Conform presei americane, NBC ar fi solicitat comitetului de organizare să procedeze la această schimbare pentru a permite creşterea audienţei şi a încasărilor publicitare.

 

Canal olimpic, după închidere

 

Canalul olimpic de televiziune care va transmite în special pe internet va fi lansat pe 21 august, imediat după ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, a anunţat Comitetul Internaţional Olimpic (CIO). „La sfârşitul ceremoniei de închidere a Jocurilor Olimpice de la Rio, canalul olimpic va fi disponibil peste tot în lume printr-o aplicaţie mobilă pentru dispozitive Android şi iOS, precum şi pe adresa de internet www.olympicchannel.com“, a precizat CIO. Lansarea acestui canal, amânată de mai multe ori, a fost aprobată în decembrie 2014, la o sesiune a CIO, în contextul Agendei 2020, un vast plan de reforme iniţiate de preşedintele Thomas Bach. „Lansarea canalului tv va permite lumii întregi să fie direct legată de mişcarea olimpică 365 de zile pe an“, a explicat acesta.

 

Cocaină, pregătită

 

Dealerii din Rio de Janeiro sunt pregătiţi pentru Jocurile Olimpice (5-21 august) şi şi-au pregătit „marfa“, punguţe de cocaină şi crack imprimate cu celebrul logo al inelelor olimpice, relatează AFP, citată de Agerpres. Poliţia din Rio a anunţat că a descoperit 93 de săculeţi de cocaină şi 28 de crack, marţi seara, în cursul unei operaţiuni în cartierul de noapte Lapa, din centrul istoric. Fotografiile difuzate de poliţie arată săculeţi închişi cu agrafe şi imprimaţi cu logo-ul Comitetului de organizare Rio-2016 şi cu faimoasele inele olimpice ale CIO. Utilizarea acestor logo-uri este strict rezervată sponsorilor şi partenerilor oficiali ai acestor Jocuri, adesea puternice multinaţionale. Dar dealerii locali dau dovadă de maximă ingeniozitate şi demonstrează un dezvoltat simţ al marketingului, înscriind chiar menţiunea „TM“ (trade mark – marcă înregistrată) pe punguţele cu droguri, precum şi avertismentul grijuliu „A se folosi departe de copii“. Răfuielile între benzile de traficanţi de droguri, bine înarmate, şi poliţie fac în fiecare an sute de morţi la Rio de Janeiro. În jur de 500.000 de vizitatori sunt aşteptaţi la Rio pe durata Jocurilor începând cu data de 5 august.   

 

Pesimism

Brazilienii nu jubilează

Majoritatea brazilienilor sunt pesimişti în legătură cu impactul pe care Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro îl vor avea asupra ţării lor, relevă un sondaj publicat de ziarul Estado de S.Paulo.  Potrivit sondajului, 60% din brazilieni cred că Olimpiada, cu un cost estimat la circa 40 de miliarde de reali (12,2 miliarde de dolari), va face mai mult rău  ţării lor, în timp ce 32% sunt de părere că beneficiile vor fi mai importante decât pierderile. În Brazilia au sporit îngrijorările legate de Jocuri, deoarece ţara s-a afundat şi mai mult în cea mai gravă recesiune cu care s-a confruntat în ultimele decenii, pregătirile pentru Jocuri au înregistrat întârzieri şi costurile au crescut, iar poliţia şi justiţia au scos la lumină dovezi privind corupţia pe largă scară în ce priveşte construirea contractelor pentru infrastructura olimpică.

Cele mai citite

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă