14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPărinții au primit sfaturi de la Federația Română de Tenis pentru creșterea...

Părinții au primit sfaturi de la Federația Română de Tenis pentru creșterea viitorilor sportivi de performanță

Federația Română de Tenis (FRT) a organizat un curs destinat părinților pentru a-și putea îndruma copiii spre tenisul de performanță. Cursul “Cum să crești un sportiv de performanță” a fost organizat la Centrul Național de Tenis din București.

Alina Cercel-Tecșor, inițiatoarea acestui curs și căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, a spus că rolul părinților este primordial în formarea sportivilor de performanță.

”Părinții sunt primii susținători, din toate punctele de vedere, ai viitorilor sportivi de performanță. De aceea, rolul lor în dezvoltarea copilului este primordial, însă trebuie să știm și care sunt limitele. Astfel, pentru a crea o relație cât mai corectă între toți factorii care participă la formarea viitorului campion, am inițiat acest proiect exclusiv pentru părinții jucătorilor de tenis… Acesta este doar un prim pas dintr-un proiect destinat părinților dornici de a desluși din trăirile copilului lui atunci când se află pe teren”, a declarat Alina Cercel-Tecșor.

Citește și VIDEO. Simona Halep, nominalizată la lovitura lunii. Vezi ce minge i-a trimis adversarei

”În primul rând, nu trebuie să uităm menirea copiilor noștri, de ce i-am adus pe lume, iar mai târziu ce așteptări avem de la ei și cel mai important ceea ce-și doresc EI să devină în viață. Să nu uităm fazele de dezvoltare ale copiilor, de perioadele de pubertate și de problemele create de vârsta adolescenței. Rolul nostru este să-i ajutăm, să le fim alături, să-i înțelegem și să-i susținem. Pentru a putea realiza aceste lucruri, care mai devreme sau mai târziu sunt pentru binele copiilor noștri, trebuie să ne informăm continuu, să ne perfecționăm pe noi înșine și apoi să acționăm asupra copiilor”, a spus Ștefan Niță, antrenor și Director Programe de activitate S&F Tennis Club 

Inițiativa FRT mi s-a părut foarte bine venită în acest moment și sper ca cele spuse cu atâta convingere de către cei care au expus dificultatea cu care părinții se implică în cariera sportivă a copilului să fie concretizate prin fapte și transmise și celor care nu au participat la acest curs. Sunt printre primii care o vor face în academia mea”, a declarat Sever Dron, director tehnic Academia de Tenis TC 2000.

Mirela Horumba, Psiholog MD, Psihoterapeut, a pus accent pe inteligența emoțională în discursul său: ”Înțelegerea faptului că performanța și succesul apar după ce inteligența emoțională a copiilor este  construită de către părinte pas cu pas, și apoi de antrenor, face ca dezvoltarea de workshop-uri pe această temă, pentru a construi deprinderi de gândire și acțiune, să devină o etapă ulterioară firească.”

Psihologi, antrenori, profesori universitari, preparatori fizici au luat cuvântul în fața celor peste 50 de părinți prezenți la prima sesiune pentru a le expune motivele diferitelor probleme care apar la copiii care joacă tenis și cum ar trebui să gestioneze mai bine situațiile și emoțiile acestora. 

Cele mai citite

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul Liviu Carmely și proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară” la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român a organizat și găzduit, în data de 18 aprilie, prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul israelian de origine română Liviu...
Ultima oră
Pe aceeași temă