17.6 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialPreşedintele clubului de baschet ŢSKA Moscova, rănit grav

Preşedintele clubului de baschet ŢSKA Moscova, rănit grav

Preşedintele clubului de baschet masculin ŢSKA Moscova, Andrei Vatutin, a fost spitalizat după ce, luni seară, a fost atacat de mai multe persoane, informează Mediafax.

Potrivit medicilor, Vatutin a suferit răni de gravitate medie la cap, la mâini şi la picioare. Starea lui este, în prezent, stabilă.

Incidentul a avut loc în apropierea locuinţei oficialului, în momentul în care acesta ieşea dintr-un magazin şi se îndrepta către maşina sa. Poliţia a deschis o anchetă.

Andrei Vatutin, în vârstă de 42 de ani, a devenit preşedintele ŢSKA Moscova în 2009, după ce a mai fost jurnalist la Itar-Tass, şef al serviciului de presă şi asistent al mangerului general al Federaţuiei Ruse de Baschet, adjunct al directorului general al clubului Ural Great Perm şi după ce a mai ocupat diferite funcţii la gruparea din capitala Rusiei, în cadrul căreia se află din 2002.

ŢSKA Moscova este cel mai titrat club din VTB United League, competiţie profesionistă care reuneşte cluburi din Europa de est şi de nord, şi a treia cea mai de succes echipă din Euroligă.

Cele mai citite

Mihăiță Dohotar, deputat PNL, propunere legislativă pentru întoarcerea în ţară şi integrarea românilor plecaţi în străinătate

Facilităţi fiscale pentru antreprenorii români din străinătate, clase pregătitoare pentru copiii născuţi în afara graniţelor, burse de studiu pentru elevii din diaspora se numără...

Dănuţ Coman și-a găsit echipă! Va conduce o fostă campioană a României

Dănuţ Coman este noul președinte al formației de ligă secundă C Argeş, după ce Consiliul Local Piteşti a aprobat propunerea făcută de primarul municipiului...

Alertă hidrologică! Cod galben de inundații pe râuri din 17 județe. HARTA

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe, valabilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă