11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecial28.000 de dolari pentru un bilet la un meci de baschet. Cine...

28.000 de dolari pentru un bilet la un meci de baschet. Cine este vedeta meciului

Ultimul meci din cariera starului baschetului american Kobe Bryant, programat sâmbătă seara la Los Angeles, în NBA, generează un interes enorm în Statele Unite şi în lumea întreagă, informează US Today citat de  Agerpres.

Pe site-urile de vânzări sunt oferite bilete de intrare la preţuri care pornesc de la 800 dolari, pentru cele mai slabe locuri, şi ajung până la 28.000 de dolari, pentru cei care doresc să urmărească jocul din primele rânduri, conform presei americane, deşi în mod oficial cel mai scump tichet costă 5.741 dolari.

Aproximativ 500 de ziarişti și-au anunțat prezenţa la acest eveniment. 

Conform purtătorului de cuvânt al clubului Los Angeles Lakers, la o partidă a grupării californiene, în sezonul regulat, pot fi găzduiţi în mod normal 250 de ziarişti în sectorul rezervat acestora, astfel că jumătate dintre reprezentanţii presei care au solicitat acreditări vor fi nevoiţi să urmărească meciul la televizoarele din sala de presă a arenei Staple Center. 

Iubitorii baschetului sunt la rândul lor dornici să asiste la ultimul meci al lui “Black Mamba”, cum este supranumit Kobe Bryant, iar în aceste condiţii preţurile biletelor au “explodat” practic în ultimele zile. 

Pe site-urile de vânzări sunt oferite bilete de intrare la preţuri care pornesc de la 800 dolari, pentru cele mai slabe locuri, şi ajung până la 28.000 de dolari, pentru cei care doresc să urmărească jocul din primele rânduri, conform presei americane, deşi în mod oficial cel mai scump tichet costă 5.741 dolari, precizează US Today. 

În vârstă de 37 ani, Kobe Bryant pune capăt carierei sale de 20 de ani în NBA, pe parcursul căreia a cucerit cinci titluri de campion cu Lakers, fiind selecţionat de 18 ori pentru All Star Game, meciul vedetelor din campionatul profesionist nord-american. 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...
Ultima oră
Pe aceeași temă