15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialPrima ediţie de Cupa Europei la triathlon, un succes

Prima ediţie de Cupa Europei la triathlon, un succes

Cele două zile dedicate Triathlon Challenge Mamaia s-au dovedit a fi perfecte, chiar dacă vremea le-a jucat o festă organizatorilor.

După două zile de spectacol total, a șasea ediție a Triathlon Challenge Mamaia, a intrat în istorie, şi a făcut-o cu stil. Prima etapă de Cupa Europei la triathlon desfășurată vreodată în România a fost un succes total, organizatorii folosindu-şi toate atuurile pentru a forţa intrarea în calendarul mondial al triathlonului, şi nimeni nu le-a putut reproşa nimic.

La startul celei de-a şaşea ediţii a compeţitiei Triathlon Challenge Mamaia, au luat startul peste 700 de sportivi, în prima zi de competiţie, dedicată amatorilor. Aceştia s-au întrecut într-una dintre probele impuse – SuperSprint individual, Sprint individual şi stafetă şi Olimpic individual şi ştafeta. Startul a fost dat de preşedintele COSR, Alin Petrache, iar printre participanți s-a numărat şi ASR Principele Nicolae al României.

Probe pentru profesioniști

La startul concursului “profesionist” au fost prezenți 86 de sportivi profesioniști, 28 la feminin și 58 la masculin, din 30 de țări de pe patru continente, care s-au întrecut în proba olimpică, 1.500 metri înot, 40 de kilometri ciclism și 10 kilometri alergare. Prima probă a zilei a fost cea feminină, câștigată de Yuliya Yelistratova (Ucraina), urmată de două sportive din Rusia, Elena Danilova și Anastasia Abrosimova. La masculin, startul a fost dat de primarul Municipiului Constanța, Radu Mazăre. După o cursă antrenantă, Dmitry Polyanskiy (Rusia) a cucerit trofeul, depășind un alt sportiv din Rusia, Alexander Bryukhankov, în timp ce pe ultima treaptă a podiumului a urcat portughezul Pedro Mendes. Cei doi sportivi români prezenți în cursă, Ciprian Bălănescu și Florin Șestacovschi, nu au încheiat cursa din cauza decalajului mare față de ceilalți concurenți. Festivitatea de premiere a fost oficiată de ASR Principele Nicolae al României, de președintele Federației Române de Trithlon, Adrian Nanulescu, și de președintele CS Smartatletic și inițiatorul acestui proiect, Vlad Stoica.

Constanţa, sus

Petnru oraşul-gazdă al competiţiei, a şasea ediţie a Triathlon Challenge Mamaia a fost şi un succes sportiv. Răzvan Florea, unicul medaliat olimpic al nataţiei masculine româneşti a terminat al doilea în proba olimpică, iar Antoanela Manac a fost prima la sprint individual feminin, sportiva de la Atena Sport Club dovedindu-şi încă o dată progresul fantastic pe care l-a făcut în probele de triathlon. Rezultatele nu sunt surprinzătoare pentru că Răzvan Florea îşi angajase un antrenor personal special pentru pregătirea acestui concurs, iar Antoanela Manac nu a ratat nici o competiţie internă sau externă (desfăşurată în apropierea României) pentru a căpăta experienţă.

CÂȘTIGĂTORI

Cei mai rapizi care s-au impus în probele competiţiei
dedicată amatorilor au fost:

 

Supersprint masculin : Andrei Chiş.

Supersprint feminin : Ana Maria Vulpoiu.

Sprint individual feminin : Antoanela Manac.

Sprint ştafeta : Bucharest Cycling Team.

Olimpic individual feminin : Ştefania Ion.

Olimpic individual masculin : Csaba Kuttor.

Olimpic ştafetă : TYR Team.

 

Antoanela Manac a fost prima la sprint individual feminin

Au participat sportivi din mai multe țări

Cele mai citite

Parchetul European face percheziții la Botoșani într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei...

Liviu Harosa, avocat în dosarul Roșia Montană: “Lupta juridică a fost ca o mlaștină, a fost imensă”

Litigiul Roșia Montană a dus la 54 de procese, a căror soluționare, în beneficiul cetățenilor și al statului român, a impus o muncă imensă,...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă