10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPromisiunile lui Ponta în prag de alegeri: Ofertă pentru Bellu și Bitang...

Promisiunile lui Ponta în prag de alegeri: Ofertă pentru Bellu și Bitang ca să rămână la FR de gimnastică

Octavian Bellu și Mariana Bitang sunt doriți în continuare la FR de gimanstică, iar "insistențele" lui Victor Ponta pentru ca cei doi să fie păstrați arată un interes sporit al politicienilor, pentru cuplul de aur al gimnasticii românești, mai ales pe parcursul campaniei electorale.

Premierul Victor Ponta a cerut să li se transmită lui Octavian Bellu şi Marianei Bitang că vor primi un imobil la Snagov pe care să îl folosească drept centru de pregătire, dacă se răzgândesc şi rămân în cadrul federaţiei române de gimnastică, conform Mediafax.

Solicitarea a fost transmisă în timpul discuţiei pe care premierul a avut-o, miercuri, la Guvern, cu primarul general al Capitalei, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, antrenorul echipei naţionale de fotbal şi ministrul Sportului pe tema organizării la Bucureşti a unor partide din cadrul Campionatului European de fotbal din 2020.

"Vreau să vorbiţi, dacă Bellu şi Bitang se răzgândesc şi rămân la Federaţie, le dau la Snagov, le fac centru de pregătire", a spus Ponta.

Ideea a fost transmisă după ce, marţi, premierul Ponta a declarat că Guvernul va căuta o locuinţă micuţă din Bucureşti care să poată fi atribuită preşedintelui Traian Băsescu, nu un "ditamai palat la Snagov", precizând că vilele Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat de la Snagov vor fi vândute prin licitaţie deschisă, la care şi Băsescu poate participa, pentru o sumă de peste un milion de EURO  sau vor fi atribuite spre folosinţă gratuită către o federaţie sportivă ori fundaţie.

În luna septembrie, după ce Octavian Bellu nu a fost numit la conducerea Comitetului Olimpic Sportiv Român, Mariana Bitang a declarat agenţiei MEDIAFAX că ea şi Octavian Bellu nu mai sunt antrenori coordonatori ai lotului olimpic feminin de gimnastică. La rândul său, Octavian Bellu afirma că i s-ar fi părut normal ca preşedintele COSR să fie o personalitate cu rezultate la Jocurile Olimpice, menţionând că s-ar fi putut ocupa în acelaşi timp şi de lotul feminin.

După alegerile din 29 mai pentru funcţia de preşedinte al COSR, câştigate de fostul rugbyst Alin Petrache şi la care a candidat şi Octavian Bellu, fostul antrenor al lotului de gimnastică declara, pentru MEDIAFAX, că se gândeşte dacă va continua să antreneze echipa României, precizând că dacă este prea bătrân pentru a ocupa funcţia de preşedinte al COSR atunci este prea bătrân şi pentru a mai munci în sală.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă