16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPrunea renunță, până în vară, la FRF. Vrea să salveze Iașiul de...

Prunea renunță, până în vară, la FRF. Vrea să salveze Iașiul de la retrogradare

Preşedintele executiv al clubului de primă ligă CSMS Iaşi, Florin Prunea, și-a suspendat contractul pe care îl avea cu FRF până în vară. El putea reveni în funcția de director de relaţii internaţionale, după achitarea sa în dosarul "Mită pentru arbitri".

"Am avut o discuţie cu preşedintele Răzvan Burleanu şi am decis de comun acord să suspendăm contractul meu cu federaţia până în luna iulie. Atunci expiră înţelegerea pe care o am cu CSMS Iaşi. Fiind achitat în dosarul judecat de Curtea de Apel Argeş, eu trebuia să mă prezint la muncă la federaţie. I-am spus preşedintelui Burleanu că nu vreau să las Iaşiul în acest moment şi m-a înţeles. Voi vedea ce voi face după data de 17 iulie. Deocamdată vreau să-mi respect înţelegrea cu CSMS Iaşi pentru că este foarte important să ne salvăm de la retrogradare", a spus Prunea, conform Mediafax.

Actualul preşedinte executiv al CSMS Iaşi era director de relaţii internaţionale în cadrul FRF când a fost trimis în judecată de DNA Piteşti, într-un dosar în care au fost analizate fapte de corupţie legate de arbitrajele pe care le-a avut echipa FC Argeş în sezonul 2008/2009.

La 3 iulie 2009, Comitetului de Urgenţă al FRF a pus în aplicare decizia Comitetului Executiv de a-l suspenda din funcţie pe directorul de relaţii internaţionale Florin Prunea. Conform deciziei de atunci, contractul individual de muncă încheiat cu FRF a fost suspendat în conformitate cu dispoziţiile codului muncii până la finalizarea procesului. După ce a fost achitat de Curtea de Apel Argeş în acest dosar, Florin Prunea trebuia să revină la federaţie în funcţia de director de relaţii internaţionale.

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...
Ultima oră
Pe aceeași temă