12.2 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialRafael Nadal, campion pentru a noua oară la Roland Garros

Rafael Nadal, campion pentru a noua oară la Roland Garros

Rafael Nadal a câștiat turneul de simplu masculin de la Roland Garros, după ce l-a învins, în finală, cu scorul de 3-6, 7-5, 6-2, 6-4, pe sârbul Novak Djokovici. Partida a durat 3 ore și jumătate.

Rafael Nadal, favoritul numărul unu, a câștigat pentru a noua oară turneul de la Roland Garros. De asemeni el este primul jucător din istorie care se impune în finala Roland Garros pentru a cincea oară consecutiv.

Nadal l-a egalat la număr de trofee Grand Slam pe americanul Pete Sampras, cu 14 astfel de titluri. Recordul îi aparține în continuare elveţianului Roger Federer, cu 17 titluri de Grand Slam.

Rafael Nadal a pierdut un singur meci, în toată cariera, la Roland Garros, optimile de finală din 2009, în faţa suedezul Robin Soderling.

Novak Djokovici a suferit a treia înfrângere în fața "regelui zgurii", la Paris. Sârbul ar fi putut redeveni numărul unu mondial dacă l-ar fi învins pe Nadal.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă