13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialRafael Nadal o va da în judecată pe Roselyne Bachelot, după ce...

Rafael Nadal o va da în judecată pe Roselyne Bachelot, după ce l-a acuzat de dopaj. Cum comentează Comitetul Olimpic din Spania acuzațiile

Jucătorul de tenis Rafael Nadal va da în judecată pe fostul ministrul al Sportului din Franţa, Roselyne Bachelot, după ce a declarat că el ar fi fost suspendat pentru dopaj, timp de șapte luni, în 2012, informează Agerpres.

Antrenorul şi unchiul campionului iberic, Toni Nadal, a anunţat că jucătorul va lua măsurile legale împotriva lui Roselyne Bachelot și și-a arătat nemulțumirea că jucătorul trebuie să își dovedească nevinovăția.

„Sunt surprins de ceea ce spun oamenii pe stradă, dar să facă asta o fostă conducătoare mi se pare incredibil. Nu ştiu ce motive are această doamnă pentru a spune aşa ceva, însă este evident că nu cunoaşte tenisul şi lumea sportului. Avocaţii lui Rafa lucrează deja pentru a adopta toate măsurile posibile şi cele mai dure împotriva ei. În această lume, în loc să se stabilească vinovăţia unei persoane, trebuie să-şi demonstreze nevinovăţia. Această femeie este o imbecilă”, a reacţionat Toni Nadal într-un interviu acordat postului de radio RAC 1. 

Aflat în Statele Unite cu ocazia Mastersului 1.000 de la Indian Wells, Rafael Nadal a profitat miercuri de situaţia generată de cazul Mariei Şarapova pentru a respinge acuzaţiile recurente de dopaj care îl vizează. 

„Nu am avut niciodată tentaţia de a face ceva interzis. M-am ţinut mereu departe de dopaj. Sunt un jucător complet curat, am muncit atât de mult în cursul carierei mele, aşa că nu voi lua niciodată nimic pentru a revenit mai rapid după accidentări”, a afirmat el în cursul unei conferinţe de presă. 

Nadal, care are în palmares nouă titluri cucerite la Roland Garros, a făcut în mod regulat obiectul zvonurilor legate de dopaj, mai ales în perioada în care domina cu autoritate circuitul profesionist, aşa cum s-a întâmplat în 2010, când a câştigat trei dintre cele patru turnee de Mare Şlem ale anului, plus Turneul Campionilor de la finalul sezonului. 

„Cred în valorile sportului. Sportul are valoare de exemplu pentru societatea noastră, pentru copii, şi nu voi face ceva împotriva acestui lucru. M-aş minţi în primul rând pe mine, nu pe adversarii mei. Mă interesează toate sporturile, deci atunci când se întâmplă ceva negativ în lumea sportului, sunt trist”, a adăugat Nadal, aflat în acest moment pe locul 5 în clasamentul ATP. 

În aceste condiții, Comitetul Olimpic din Spania (COE) şi-a exprimat susţinerea faţă de Nadal, care “a trecut mereu cu succes” de toate controalele antidoping la care a fost supus.

„Rafael Nadal este unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a dat tenisul mondial în toată istoria sa şi pe parcursul lunii sale cariere sportive a fost supus la nenumărate controale antidoping, pe care le-a trecut mereu cu succes”, a precizat forul olimpic spaniol într-un comunicat, citat de agenţia EFE. 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă