Irina Begu a avut puterea să revină după un start dezastruos, recuperând de la 1-6, 0-3, dar experiența superioară a lui Bouchard a decis, în cele din urmă, meciul. Irina rămâne cu cea mai bună apariție personală într-un Grand Slam și va urca pe 34.
Work in progress. Acesta ar trebui să fie mesajul reprezentativ pentru Irina acum, la finalul traseului de la Australian Open, dar contează că progresul e substanțial și vizibil. Dintr-un meci cu destule lucruri rele, dar și cu foarte multe lucruri bune, rezultatul ar trebui să conteze mai puțin. Ceea ce ar trebui să conteze mai mult este acel set doi și pofta de “mai mult” pe care trebuie că i-a dat-o Irinei. Acea motivație de a munci în continuare pentru ca astfel de ocazii, meciul de deschidere pe cea mai importantă arenă într-o zi cu multe nume grele în program, să se repete.
Acum aproximativ un an, Irina juca turnee de 25k pe zgură, în America de Sud, în căutare de puncte și de formă. Azi a jucat pe Rod Laver pentru un loc în sferturile de finală la Australian Open, contra unei jucătoare parcă abonate la fazele superioare ale turneelor de Grand Slam. Saltul e fantastic: într-un singur an, Simona a sărit vreo 80-90 de locuri în clasament. Dar e o trecere pe care, oricum ai privi-o, nu poți să o faci atât de simplu, mai ales la nivel mental. Așa se explică de ce Irina a fost extrem de crispată în primul set, parcă intimidată de loc și de ocazie. Genie, cu clasicul ei joc dintr-o bucată, take no prisoners, a adunat punct după punct fără milă și s-a desprins rapid la 5-0, iar mai târziu a ajuns la două puncte de un bagel. Asta, deși nici jocul canadiencei n-a fost prea grozav: în fapt, raportul erorilor neforțate a fost sensibil egal (12-11 Irina).
