16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialRio de Janeiro, ziua a 6-a pentru sportivii români

Rio de Janeiro, ziua a 6-a pentru sportivii români

Rămânem în continuare fără medalii la Rio, după ce Dolncieanu a ratat de puţin calificarea în semifinalele de sabie, iar delegaţia noastră vede tot mai puţine oportunităţi să ajungă pe podiumul olimpic.

Joi este poate ultima zi cu adevărat importantă pentru ţara noastră, în condiţiile în care avem două şanse clare la medalii: echipa de spadă fete şi dublul Mergea şi Tecău, care trebuiau să lupte de miercuri pentru calificarea în finală. Ploaia a căzut însă neîncetat la Rio, iar organizatorii s-au văzut în imposibilitatea de a ţine vreo partidă din sportul alb.

Speranţa în fetele de la spadă:

Fără medalie în proba individuală, spadasinele antrenate de Dan Podeanu vor să se răzbune, joi, în întrecerea pe echipe la Rio. Pentru a se califica în semifinalele turneului olimpic, tricolorele vor trebui să treacă de echipa Statelor Unite, medaliată cu bronz în 2012, la Londra. Româncele sunt vicecampioane mondiale en-titre şi medaliate cu bronz, anul acesta, la Europene.

"Orice echipă este puternică, orice echipă poate lua medalie, deci nu suntem noi favoritele, toate 8 echipele sunt favorite", spunea Simona Gherman, la plecarea spre Rio.

Tot joi va intra în concurs şi înotătorul Norbert Trandafir. Acesta va lua startul la 50 metri liber. La ediţia precedentă a Jocurilor Olimpice, românul s-a oprit în semifinalele acestei probe.

"Eu sper la o semifinală. Dintr-o semifinală poţi accede în finală şi acolo se poate întâmpla orice", spunea Norbert.

Camelia Potec, aur, şi Răzvan Florea, bronz, au cucerit ultimele medalii olimpice pentru nataţia românească, în 2004, la Atena.

Nu în ultimul rând, vor forţa calificarea în finalele probelor lor fetele de la canotaj, şi ele aflate în imposibilitatea de a evolua miercuri, din cauza ploii.

Programul de joi al sportivilor români:

Scrimă: Popescu Ana Maria, Gherman Simona, Dinu Loredana, Pop Simona, spada, echipe, 11 august, 15:00, calificări, Carioca Arena 3, Barra

Înot: Trandafir Norbert, 50m liber, 11 august, 19:00, serii, Stadionul Olimpic Aquatics, Barra

Scrimă: Popescu Ana Maria, Gherman Simona, Dinu Loredana, Pop Simona, spadă, echipe, 11 august, 19:15, semifinale, Carioca Arena 3, Barra

Din cauza vremii, organizatorii nu au anunţat încă orele la următoarele probe (acestea au fost reprogramate, ele trebuind să se dispute miercuri):

Canotaj: Mădălina Bereş, Laura Oprea (2-) – semifinala (Lagoa Stadium, Copacabana) 

Canotaj: Ionela Lehaci, Geanina Beleagă (2x, c.u.) – semifinală (Lagoa Stadium, Copacabana)

Canotaj: Adam, Cozmiuc, Gontaru, Aicoboae (4-) – semifinală (Lagoa Stadium, Copacabana)

Canotaj: Boghian, Cogianu, Boguş, Strungaru, Oprea, Popa, Petrilă, Bereş, Druncea (8+) – recalificări (Lagoa Stadium, Copacabana)

Tenis: Horia Tecău, Mergea Florin, dublu, semifinală, Olimpic Tennis Center, Barra

Pe cine mizăm de vineri:

Odată prima săptămână de competiţii aproape încheiată, România va găsi tot mai greu oportunităţi pentru medalii. COSR spera înainte de competiţie la 6-8 medalii, însă termenul fixat pare în acest moment o utopie.

Drăgulescu, la sărituri, pare a avea cele mai mari şanse să reuşească o prestaţie încununată de succes, "Marocanul" obţinând în calificări a treia notă.

Aanei şi Sâncraian pot, la rândul lor, să spere la o clasare cât mai bună, însă cel mai probabil bronzul e singura culoare srălucitoare pe care o pot visa.

Nici Mihai Nistor nu trebuie scos din calcule, chiar dacă specialiştii îl consideră în acest moment abia al 8-lea favorit la aur, la box, la categoria la care participă.

 

Cele mai citite

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...

Militarii rezerviști vor să protesteze în Capitală

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vrea să organizeze un miting de protest în Capitală, în data de 7 iunie anul curent. Vă prezentăm solicitarea transmisă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă