23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialRoland Garros: Tecău și Rojer, calificați în sferturile probei de dublu

Roland Garros: Tecău și Rojer, calificați în sferturile probei de dublu

Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 5, a învins, duminică, cu scorul de 6-3, 6-7 (7), 6-3, cuplul Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India), cap de serie numărul 9, şi s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu de la Roland Garros, conform Mediafax.

Tecău şi Rojer au câştigat întâlnirea din optimile de finală după două ore şi un minut.

Anterior, Tecău şi Mergea au mai fost adversari în circuitul ATP de patru ori, echipa sportivului din Constanţa câştigând de fiecare dată. În acest an, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-au impus în faţa cuplului Florin Mergea/Rohan Bopanna, cu scorul de 6-2, 5-7, 10-8, în optimi de finală la Roma, iar anul trecut, în sferturile de finală ale turneului de la s-Hertogenbosch, Tecău şi Rojer au dispus, cu scorul de 6-3, 6-4, de Mergea şi partenerul lui de atunci, croatul Marin Draganja.

În 2012, în primul tur al turneului de la Bucureşti, Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt au câştigat, cu scorul de 4-6, 6-4, 10-2, în faţa cuplului Florin Mergea/Andrei Dăescu. La ediţia anterioară a competiţiei bucureştene, perechea româno-suedeză a depăşit, cu scorul de 6-7 (8), 6-4, 10-8, echipa formată din Florin Mergea şi Victor Anagnastopol.

În sferturi de finală, Tecău şi Rojer vor întâlni perechea Vasek Pospisil/Jack Sock (Canada/SUA), cap de serie numărul 2, care a trecut, cu scorul de 7-6 (3), 7-6 (2), de cuplul francez Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, cap de serie numărul 14.

Pentru calificarea în sferturi de finală, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer vor primi 360 de puncte în clasamentul de dublu şi un cec în valoare de 61.000 de euro, în timp ce Mergea şi Bopanna vor încasa 33.000 de euro şi 180 de puncte ATP.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă