17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialRomânia, tot mai aproape de Campionatul Mondial de handbal masculin din 2017

România, tot mai aproape de Campionatul Mondial de handbal masculin din 2017

Naționala de handbal masculin a României a învins, duminică, la Baia Mare, reprezentativa Finlandei, cu scorul de 36-29 (19-11), în cea de-a patra partidă din grupa 2 a preliminariilor europene, contând pentru Campionatul Mondial din 2017. Mediafax transmite că marcatorii României au fost Ghionea 9 goluri, Csepreghi 7, Novanc 6, Mocanu 4, Sadoveac 4, Bera 2, Stavrositu 2, Toma 1, Fenici 1, iar pentru Finlanda s-a remarcat Taminnen 9 goluri.

În aceeași etapă, sâmbătă, Austria a învins Italia, cu 30-19, și este liderul neînvins al grupei, cu 8 puncte. Anterior, tricolorii au jucat cu Austria, scor 24-27, cu Italia, scor 35-22 și tot cu Finlanda, scor 34-21, astfel că au 6 puncte în clasamentul grupei. În grupa 2, tricolorii mai au de jucat meciurile cu Austria, în 14 ianuarie, tot la Baia Mare, și cu Italia, la Conversano-Bari, în 16 ianuarie.

Prima clasată din fiecare din cele 6 grupe din preliminariile europene se va califica în faza play-off, în care se va lupta eliminatoriu, între 10 și 16 iunie 2016, pentru calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 2017 (Franța).

Cele mai citite

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă