15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialRUGBY. Farul a pierdut titlul, dar a jucat ca o campioană

RUGBY. Farul a pierdut titlul, dar a jucat ca o campioană

Un sezon mediocru a fost terminat în triumf de către rugbiștii de la RCJ Farul Constanța. Fără să fi câștigat trofeul, oamenii lui Cristian Petre au ieșit mândri de pe teren la finalul partidei care a închis sezonul, o partidă în care au fost în cărți până în ultima secundă. Și ce finală a fost. Felicia Filip a intonat imnul național la începutul partidei, galeria constănțeană a asigurat fondul sonor de-a lungul celor 80 de minute, iar alb-albaștrii au fost mereu în apropierea favoritei, bună parte din mitanul doi fiind chiar peste adversar.

Farul, deși creditată cu șansa a doua, a început mai bine jocul și a deschis scorul, printr-o lovitură de pedeapsă a lui Florin Vlaicu. Constănțenii au fost agresivi și au jucat foarte sus, dar cu toate acestea Știința a restabilit egalitatea prin Luke Samoa după o jumătate de oră de joc efectiv și au intrat la cabine în avantaj, după un eseu reușit de Mihai Dico (38). Faza a fost una puțin controversată, pentru că în timpul atacului, doi constănțeni (Mototolea și Nere) erau KO pe teren, după o ciocnire violentă, iar apărarea faristă, fără doi oameni cu greutate, n-a rezistat molului băimărean. De altfel, acesta a și fost momentul-cheie al partidei, pentru că Mototolea și Nere au fost înlocuiți apoi și nu au mai intrat pe teren, absența lor fiind imposibil de acoperit prin entuziasm. Samoa a transformat eseul lui Dico, dar scorul la pauză a fost de 10-6, după ce Vlaicu a mai marcat dintr-o lovitură de pedeapsă.

Imediat după reluare, Vlaicu a repetat figura pentru 10-9, iar Farul a început o perioadă de joc foarte bună, rămasă însă fără rezultat pe tabelă, un alt moment important al meciului. Dacă în cele 15 minute de dominare categorică, marinarii ar fi punctat măcar o dată, poate că prima acțiune ofensivă a băimărenilor, finalizată cu eseu de Giorgio Bernado Phillips (56) n-ar fi contat atât de mult în economia partidei. Vicecampioana de anul trecut a jucat apoi ce știe mai bine, a mai marcat o dată prin Bidzina Șamharadze (69), a adăugat o lovitură de penalitate (Samoa — 65) și o transformare (Samoa 70), astfel că scorul a devenit 25-9 cu numai zece minute înainte de final. Și deși totul părea pierdut pentru marinari Farul nu a renunțat la luptă, iar Apostol a marcat un eseu (71), Vlaicu l-a transformat (72), tot el înscriind dintr-o lovitură de penalitate (77), dând semnalul unui final electrizant, mai ales că Baia Mare a greșit impardonabil în ofensivă și le-a dat mingea constănțenilor în minutul 79. Farul a forțat în ultimele minute, la scorul de 25-19, dar nu a mai reușit un eventual eseu care să-i aducă primul titlu de campioană din 1997 încoace, finalul fiind parcă o copie a întregului sezon: atac perfect și gafă incredibilă a lui Tuchashvilli, care a căzut cu mingea, apoi s-a ridicat continuând faza, penalitatea fiind incontestabilă.

„Am jucat ca niște campioni și sunt mândru de băieții mei. Nu cred că poate comenta cineva ceva după această finală și cred că ne-am făcut treaba mai mult decât onorabil. Ne pare rău, bineînțeles, că nu am câștigat, dar sunt mulțumit că ne-am luptat până în ultima secundă“, a declarat antrenorul marinarilor, Cristian Petre, cel care a încheiat sezonul cu record 4-1 și medalie de argint.

În fapt, evoluția marinarilor a fost foarte bine rezumată și de Csaba Gal, căpitanul noii campioane, care a declarat imediat după meci că în opinia sa „Constanța a făcut cel mai bun meci din ultimii cinci ani!”. Scurt și la obiect. CSM Știința Baia Mare, aflată la a șasea finală consecutivă în SuperLigă, și-a trecut în palmares al cincilea său titlu național, după cele din 1990, 2009, 2010 și 2011.  

Cele mai citite

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...

Gigantul german BASF are un nou CEO

Markus Kamieth a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al conglomeratului german BASF SE, a informat compania prin intermediul unui comunicat transmis către...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă