13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRugby: Georgia a zdrobit Germania în campionatul european

Rugby: Georgia a zdrobit Germania în campionatul european

Naționala Georgiei a învins duminică reprezentativa Germaniei cu scorul de 50-6 (21-6), într-un meci disputat la Rustavi, în etapa a doua din Rugby Europe Championship (REC), informează Agerpres.

Pentru ”Lelos”, care a obținut și punctul bonus ofensiv, partida a fost un simplu ”galop de sănătate”, ei deschizând scorul, printr-un eseu, la doar două minute de la debutul partidei, apoi reușind alte 7 încercări până la finalul disputei. 

Echipa lui Kobus Potgieter nu a avut replică, germanii marcând doar în prima repriză prin fructificarea a două lovituri de penalitate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă