11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialRusoaica Iulia Efimova, de patru ori campioană mondială, riscă suspendarea pe viață...

Rusoaica Iulia Efimova, de patru ori campioană mondială, riscă suspendarea pe viață pentru dopaj

Înotătoarea rusă Iulia Efimova, care are în palmares patru titluri de campioană mondială, a fost depistată pozitiv la meldonium, iar acum riscă o suspendare pe viaţă, fiind la cel de-al doilea caz de dopaj din cariera sa, a anunţat agenţia TASS, citată de Agerpres.

Efimova, în vârstă de 23 de ani, care se pregăteşte în Statele Unite începând din 2011, a fost testată pozitiv cu ocazia unui control în afara competiţiei. 

“Federaţia este la curent cu faptul că Efimova a fost depistată pozitiv la meldonium”, a declarat o sursă din cadrul Federaţiei ruse de nataţie (ASRF), citată de Reuters. 

Medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice 2012 de la Londra, în proba de 200 m bras, Efimova a mai fost suspendată de Federaţia internaţională de nataţie (FINA), timp de 16 luni, în mai 2014, după ce în eşantioanele sale au fost descoperite urmele unui steroid anabolizant, DHEA, care măreşte metabolismul şi favorizează pierderea în greutate, tot cu ocazia unui control în afara competiţiei, efectuat la Los Angeles, în 2013. 

La începutul acestei luni, Iulia Efimova a stabilit cea mai bună performanţă mondială a sezonului la 100 metri bras, cu 1 min 05 sec 70/100, în cadrul Grand Prix-ului de la Olando (SUA). 

Zece sportivi şi sportive din Rusia au fost depistaţi pozitiv la meldonium de la începutul acestui an, când substanţa respectivă a fost trecută pe lista substanţelor interzise, cea mai cunoscută fiind jucătoarea de tenis Maria Şarapova. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă