10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialScandalul dopajului din Rusia face noi victime, în urma raportului McLaren

Scandalul dopajului din Rusia face noi victime, în urma raportului McLaren

Patru noi înalţi responsabili acuzaţi în raportul McLaren în legătură cu dopajul în sportul rus au fost ''suspendaţi temporar'', pe perioada anchetei, a anunţat marţi ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko. Mutko a precizat agenţiei R-Sport că sancţiunea îi vizează pe consiliera sa pentru problemele antidoping, Natalia Jelanova, doi responsabili din ministerul Sporturilor, Avak Abalian şi Irina Rodionova, şi pe directorul adjunct al laboratorului antidoping din Moscova, Iuri Cijov. 

Viceministrul Sporturilor, Iuri Nagornîh, şi el citat în raportul McLaren, fusese deja suspendat în noaptea de luni spre marţi. ''Am semnat decretul'' privind suspendarea lor, a declarat Mutko, care în schimb a respins ideea propriei sale plecări, deşi şi el este numit în raport punându-se în evidenţă un dopaj generalizat supervizat de autorităţile ruse. ''Demisia mea nu este de luat în considerare. Nu există şi nu poate să existe vreo acuzaţie împotriva mea, este imposibil şi ireal'', s-a apărat el. 

Agerpres aminteşte că Kremlinul a anunţat luni seară suspendarea temporară a unor persoane incriminate în raport ''până la finalul anchetei''. Rusia va cere în acelaşi timp Agenţiei mondiale antidoping (AMA) ''informaţii mai complete, obiective şi bazate pe fapte'' pentru a lua o decizie finală privind soarta acestor responsabili, a precizat Kremlinul. Agenţiile antidoping americană şi canadiană, precum şi comitetul olimpic german au cerut excluderea completă a sportivilor ruşi de la Jocurile de la Rio, care vor avea loc între 5 şi 21 august. 

Federaţia rusă de atletism este deja suspendată din noiembrie de către Federaţia internaţională (IAAF), însă 68 de atleţi ruşi au depus un apel la Tribunalul de arbitraj al sportului (TAS), care va lua o decizie înaintea zilei de joi. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă