4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialSerena Williams, după victoria împotriva Simonei Halep: Mă simt extraordinar. Mă bucur...

Serena Williams, după victoria împotriva Simonei Halep: Mă simt extraordinar. Mă bucur că am fost pusă la încercare

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams a declarat, după victoria din sferturile de finală, împotriva Simonei Halep, că se bucură că jucătoarea română a pus-o la încercare, potrivit Agerpres.

„Nu am reușit să profit de unele șanse pe care le-am avut. Am avut oportunități, le-am ratat și m-au afectat. Nu am jucat la fel în primul set și al doilea, dar al treilea a fost mai bun decât setul al doilea. Nu am reușit să mențin nivelul sus”, a declarat Serena Williams, la conferința de presă, după calificarea în semifinală.

Serena a remarcat și partea pozitivă a meciului cu Halep: „Mă simt extraordinar. Mă bucur că am fost pusă la încercare. Cel mai bun lucru e că simt că nivelul ei a crescut în setul al doilea, dar am avut șanse de care nu am profitat. Din asta trag concluzia că puteam juca mai bine în setul al doilea și poate reușeam să câștig în două seturi”.

Halep a salvat în setul al doilea nu mai puțin de 12 mingi de break, dar Serena a fost de neoprit în decisiv, la al 46-lea sfert de finală de Grand Slam, reușind 18 ași.

Americanca de 34 de ani (va împlini luna aceasta 35) a precizat că a fost calmă pe tot parcursul meciului: „Cred că așa m-am dat jos din pat dimineață”. Williams a subliniat că nu este la sută la sută din punct de vedere fizic, dar se simte bine și nu se plânge.

În meciul următor, Serena Williams o va înfrunta pe Karolina Pliskova (Cehia), a zecea favorită, în drumul său către al 23-lea titlu de Mare Șlem din carieră, un nou record în era open. Serena este acum la egalitate cu germanca Steffi Graf și la două titluri de performanța australiencei Margaret Court (24 titluri, înaintea erei open).

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă