13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialSerena Williams a învins-o categoric pe Simona Halep la Indian Wells

Serena Williams a învins-o categoric pe Simona Halep la Indian Wells

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de americanca Serena Williams, liderul mondial, cu 6-4, 6-3, miercuri seara, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari, informează Agerpres.

Williams s-a impus după doar 69 de minute în faţa deţinătoarei trofeului, la capătul unui meci în care a dominat-o fizic pe Halep, numărul cinci mondial. 

Serena a reuşit 28 de lovituri direct câştigătoare în acest sfert de finală, în timp ce Simona a avut doar 9, raportul erorilor neforţate fiind de 24 pentru 
”veterana” de 34 de ani şi 13 pentru româncă. 

În primul set, Serena a reuşit un break la 3-2 pentru ea (4-2) şi s-a desprins apoi la 5-2, după un ghem la zero, dar Simona a găsit resurse să revină, a câştigat şi ea contra serviciului, s-a apropiat la 4-5, dar a făcut câteva erori şi Williams a profitat, câştigând primul set cu 6-4, în 46 de minute. 

Prima parte a actului secund a fost similară cu primul set, Williams reuşind din nou break-ul la 3-2 pentru ea, punctul decisiv fiind adus de o dublă greşeală a Simonei. Serena s-a desprins la 5-2, apoi şi-a permis să se relaxeze cedând un ghem la zero, pentru a încheia setul cu 6-3. 

La meci au asistat fosta mare gimnastă Nadia Comăneci şi solistul pop Simley. 

Simona Halep şi Serena Williams, care sunt despărţite de zece ani şi o zi (românca e născută pe 27 septembrie 1991, iar Serena pe 26 septembrie 1981), au ajuns la a opta confruntare, scorul fiind net favorabil americancei, cu 7-1. 

Precedenta victorie a Serenei data de anul trecut, de la Cincinnati, 6-3, 7-6 (5) în finală. Singurul succes al româncei s-a înregistrat în 2014, în grupe, la Turneul Campioanelor de la Singapore, cu 6-0, 6-2. Cele două ar fi trebuit să se întâlnească şi anul trecut la Indian Wells, dar Serena s-a retras înaintea meciului din semifinale, meciul nefiind contabilizat la statistica duelurilor directe. 

Simona Halep va primi pentru participare un cec de 128.215 dolari şi 215 puncte WTA, Serena urmând să joace în semifinale cu poloneza Agnieszka Radwanska, a treia favorită, care a trecut de cehoaica Petra Kvitova cu 6-2, 7-6 (3). 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...
Ultima oră
Pe aceeași temă