14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialSimona Halep a coborât pe locul 4 în clasamentul mondial

Simona Halep a coborât pe locul 4 în clasamentul mondial

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a arătat dezamăgită de faptul că a părăsit turneul WTA de la Dubai în optimile de finală, dar în acelaşi timp este mulţumită de forma sa fizică, deși este criticată destul de aspru de voci importante ale tenisului.

Sumona Halep a pierdut, scor 2-6, 6-7, meciul cu Ana Ivanonic din cadrul turneului din Dubai. „A fost un meci strâns. Am avut minge de set, dar nu am putut încheia şi am pierdut din încredere, iar apoi totul s-a terminat. Cred că am jucat bine, am fost destul de agresivă, dar ea a jucat foarte bine, a revenit'', a declarat Simona Halep, citată de site-ul oficial al competiţiei. Românca, principala favorită a turneului, pe care l-a câştigat anul trecut, a apreciat că a servit şi returnat ''OK'' în meciul cu Ivanovic. „'Sunt dezamăgită că am pierdut, dar sunt bine. Mă simt bine din punct de vedere fizic. Nu am nicio durere. E bine, pentru că cel mai important lucru este să fiu sănătoasă'', a completat tenismena.

Simona Halep s-a referit şi la vreme instabilă, care a perturbat buna desfăşurare a partidei, amânată circa două ore din cauza ploii şi întreruptă după trei ghemuri pentru uscare unei porţiuni de teren: ''E dificil, dar e pentru toată lumea la fel. Nu spun că am pierdut din cauza asta, dar acestea sunt condiţiile şi trebuie să le acceptăm''.
Pe de altă parte, Colm McLoughlin, vicepreşedintele turneului din Dubai, a apreciat că a fost o mare plăcere să vadă un meci magnific. „Amândouă au jucat un tenis de înalt nivel şi o felicit pe Ana pentru al cincilea său sfert de finală la Dubai. Pe lângă Halep şi Muguruza, nici alţi capi de serie nu au putut merge mai departe săptămâna aceasta, arătând cât de disputat este fiecare meci la acest turneu'', precizat oficialul.
Totuși, românca care  nu a reuşit să-şi apere trofeul câştigat anul trecut şi a coborât pe locul patru în clasamentul WTA, fiind depăşită de Radwanska. Prestaţia Simonei de la Dubai a fost aspru criticată de specialiştii în tenis. Chris Bradnam, fost tenismen britanic, actualmente analist al postului BT Sports, s-a arătat dezamăgit de evoluţia româncei.

"Când eşti într-o stare de spirit nepotrivită, n-ai cum să câştigi. N-am văzut pic de bucurie pe chipul său în acest meci. Important este ca tu să fii mulţumit cu tine însuţi pentru a putea performa. Dacă nu reuşeşte să se bucure de ceea ce face, e dificil să câştige. Presiunea şi-a spus şi de această dată cuvântul asupra ei. Lucrurile nu au fost deloc conform planurilor pentru Simona Halep", a declarat Chris Bradnam, potrivit Mediafax

Simona Halep a avut un început de an foarte slab, ea motivând rezultatele nu tocmai bune de la Sydney și alte turnee mai mici prin problemele de sănătate "Poate că ar fi fost mai bine dacă nu participam la aceste prime turnee, pentru că am avut un virus la stomac, dar am crezut că îmi va fi uşor. Nu regret nimic şi mă concentrez pe sănătatea mea şi pe plăcerea de a juca tenis. Mi-a fost greu. Când am ajuns în Australia încă luam antibiotice şi mi-a fost greu să încep să joc. A urmat accidentarea la tendounul lui Ahile, iar, la Sydney, am avut o infecţie la nas şi ureche. Mi-a fost greu să mă concentrez", a precizat Simona Halep.

 Halep va participa săptămâna următoare la turneul de la Doha, competiţie ce se va desfăşura în Qatar. Turneul va avea loc în perioada 22 – 28 februarie 2016.

 

Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...
Ultima oră
Pe aceeași temă