19.1 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialSimona Halep joacă, mâine, în turul doi la Open-ul Chinei

Simona Halep joacă, mâine, în turul doi la Open-ul Chinei

Simona Halep joacă, mâine, în turul doi, la Open-ul Chinei, turneu Premier Mandatory, cu sportiva Lin Zhu, din ţara gazdă.

Meciul dintre numărul doi mondial şi jucătoarea din China, locul 167 şi beneficiară a unui wild car, este programat la ora 9.30.

Meciul în premieră în circuitul WTA, dintre Halep, 23 de ani, şi Zhu, 20 de ani, va fi al doilea pe Lotus Court, de 10.000 de locuri, a doua arenă a complexului care găzduieşte turneul, potrivit Mediafax.

Jucătoarea română s-a calificat în turul 2, după ce a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Barbora Zahlavova Strycova din Cehia, locul 28 WTA. Zhu a ajuns în manşa secundă, după ce a beneficiat de abandonul rusoaicei Anastasia Pavliucenkova, locul 30 WTA, la scorul de 6-3, 3-3.

La China Open, calificarea în optimile de finală este recompnesată cu un premiu de 51.850 de dolari şi 120 de puncte WTA.

 

Cele mai citite

Jurnalismul european reflectă provocările societății contemporane: Abuzuri, Traume și Sănătate Mentală

În cadrul celei de-a 12-a ediții a European Press Prize, 25 de povești din cinci categorii au fost nominalizate, din care mai mult de...

1,29 milioane de bugetari, potrivit datelor Ministerului Finanțelor

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în februarie 2024, de 1.289.965, cu 1.827 mai puţine comparativ cu ianuarie 2024,...

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...
Ultima oră
Pe aceeași temă