10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialSimona Halep NU își va apăra titlul în turneul de la Dubai

Simona Halep NU își va apăra titlul în turneul de la Dubai

Jucătoarea Simona Halep, numărul 2 în tenisul mondial, nu își va apăra titlul cucerit anul trecut în turneul WTA de la Dubai, informează Agerpres.

Halep nu figurează pe lista participantelor la ediția din acest an a competiției din Emiratele Arabe Unite, care va avea loc între 15 și 20 februarie.

Reprezentanta țării noastre, confruntată cu unele probleme medicale, s-a retras recent din turneul de la Brisbane, la care ar fi urmat să dispute primele sale jocuri din 2016, însă și-a anunțat prezența la cel de la Sydney, programat între 10 și 15 ianuarie, înaintea primului turneu de Mare Șlem al anului, Openul Australiei (18-31 ianuarie).

Conform listei prezentate de organizatorii turneului de la Dubai, principala favorită la ediția din acest an a competiției este americanca Serena Williams, numărul unu mondial, urmată de spaniole Garbine Muguruza (nr.3 mondial), poloneza Agnieszka Radwanska (nr.5), cehoaica Lucie Safarova (nr.9) și germanca Angelique Kerber (nr.10).

Simona Halep a câștigat anul trecut titlul la Dubai după ce a învins-o în finală pe Karolina Pliskova din Cehia, cu 6-7, 7-6 (7/4).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă