10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSimona Halep se califică în sferturile de finală de la Wimbledon, după...

Simona Halep se califică în sferturile de finală de la Wimbledon, după un meci dificil cu Madison Keys

UPDATE 18.30: "A fost un meci foarte dur, dar mă aşteptam la o asemenea partidă, pentru că o ştiu pe Keys foarte bine. E o jucătoare foarte solidă, cu un serviciu greu de returnat. Am fost concentrată la ceea ce trebuie să fac eu pentru a câştiga. Sunt foarte fericită că am reuşit să mă impun", a spus Halep la finalul jocului, conformDigiSport.

În vârstă de 24 de ani, Halep a comentat şi accidentarea suferită de adversara sa, cea care, în setul decisiv, i-a uşurat munca. Datorită problemelor fizice, sportiva din SUA nu s-a putut deplasa la parametri maximi pe teren. "Nu ştiu ce i s-a întâmplat în timpul meciului, nu am observat că e accidentată. Am avut o şansă să închid primul set şi am ratat-o, apoi m-am concentrat numai şi numai la ceea ce am de făcut. Am încercat să fiu cât mai agresivă şi am reuşit să înving", a precizat ocupanta locului 5 în clasamentul WTA.

Halep a reuşit cea mai bună performanţă a ei într-un turneu de Mare Şlem în acest an, depăşind accidentarea la tendonul lui Ahile, cea care nu a lăsat-o să-şi etaleze adevăratele calităţi la alte turnee. Legat de starea sa de sănătate, Simona a spus: "Cred că sunt foarte aproape de cel mai înalt nivel. Mă simt bine, pregătită şi cu multă încredere. Sunt fericită că pot evolua fără să mă gândesc la accidentare. Sunt gata să lupt pentru meciul următor, astfel încât să ajung în semifinale", a conchis Halep.

 

UPDATE 17.05: Simona Halep o învinge pe Madison Keys, în trei seturi, şi se califică în sferturile de finală de la Wimbledon. Scor final: 6-7 (5), 6-4, 6-3.

UPDATE 16.57: Simona se distanţează în setul decisiv. 4-2.

UPDATE 16.52: Simona Halep este la egalitate cu Madison Keys, în setul 3, decisiv, scor 2-2.

UPDATE 16.40: Simona Halep câştigă setul secund.

UPDATE 16.00: Simona Halep a pierdut primul set la tiebreak.  

=====

Jucătoarea română de tenis Simona Halep o întâlnește, luni, pe jucătoarea americană Madison Keys, în optimile de finală ale turneului pe iarbă de la Wimbledon.

Meciul se va disputa începând cu ora 15.00.

Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului pe iarbă de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o în turul al treilea pe olandeza Kiki Bertens cu 6-4, 6-3. Românca a declarat, sâmbătă, că a jucat inteligent şi agresiv în meciul cu olandeza Kiki Bertens, subliniind că abia aşteaptă să evolueze în optimile de la Wimbledon.

Simona Halep este favorită numărul 5, iar Madison Keys, cap de serie numărul 9. Bilanţul întâlnirilor directe este egal, 1-1. 

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă