10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialSimona Halep s-a calificat în turul al treilea la Montreal

Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Montreal

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, s-a calificat în runda a treia a turneului WTA de la Montreal, dotat cu premii totale de 2.413.663 dolari, marţi, după ce a dispus cu 6-2, 6-3 de australianca de origine rusă Daria Gavrilova, informează Agerpres.

Halep (24 ani), finalista de anul trecut a turneului, s-a impus într-o oră şi 17 minute în faţa adversarei de 22 de ani (locul 45 WTA). 

Românca se impusese în primul duel cu Gavrilova, anul trecut, 2-6, 6-1, 6-2 în turul al doilea la Indian Wells (hard), fiind învinsă anul acesta cu 6-3, 4-6, 6-3 în turul al doilea la Roma (zgură).

Halep şi-a asigurat un cec de 27.790 dolari şi 105 puncte WTA, urmând să joace în optimi cu învingătoarea dintre Karolina Pliskova (Cehia) şi Sara Errani (Italia). 

Errani (29 ani, 25 WTA) a dispus în primul tur de Aleksandra Wozniak (Canada), cu 6-4, 7-6 (4), iar Pliskova (24 ani, 17 WTA) a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de Katerina Bondarenko (Ucraina), cu 3-6, 6-2, 7-5. Errani şi Pliskova s-au înfruntat de două ori până acum şi şi-au împărţit victoriile. 

Rezultatele de marţi: 
turul I 
Vania King (SUA) – Timea Babos (Ungaria) 6-4, 3-6, 7-6 (7/5) 
Johanna Konta (Marea Britanie/N.15) – Shelby Rogers (SUA) 6-4, 6-2 
Dominika Cibulkova (Slovacia/N.11) – Mariana Duque-Marino (Columbia) 6-2, 6-2 
Eugenie Bouchard (Canada) – Lucie Safarova (Cehia) 6-3, 3-6, 7-6 (7/3) 
Kristina Kucova (Slovacia) – Yanina Wickmayer (Belgia) 4-6, 6-2, 6-3 
Monica Niculescu (România) – Jelena Ostapenko (Letonia) 3-6, 7-5, 6-1 
Christina McHale (SUA) – Shuai Zhang (China) 6-2, 3-0 (abandon abandon Zhang) 
Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N.16) – Iulia Putinţeva (Kazahstan) 6-4, 1-6, 7-5 
Madison Keys (SUA/N.10) – Elena Vesnina (Rusia) 6-4, 6-0 
Ala Kudriavţeva (Rusia) – Kristina Mladenovic (Franţa) 7-6 (7/5), 1-6, 6-3 
Andrea Petkovic (Germania) – Alizé Cornet (Franţa) 7-6 (7/1), 6-3 
Karolina Pliskova (Cehia/N.14) – Katerina Bondarenko (Ucraina) 3-6, 6-2, 7-5 
Sara Errani (Italia) – Aleksandra Wozniak (Canada) 6-4, 7-6 (7/4) 
Daria Kasatkina (Rusia) – Misaki Doi (Japonia) 3-6, 6-3, 6-1 
Francoise Abanda (Canada) – Saisai Zheng (China) 6-1, 7-5 
turul II 
Simona Halep (România/N.5) – Daria Gavrilova (Australia) 6-2, 6-3 
Varvara Lepchenko (SUA) – Naomi Broady (Marea Britanie) 6-4, 3-6, 6-3 

Cele mai citite

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...
Ultima oră
Pe aceeași temă