12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialSloane Stephens: Sunt mulțumită că am ajuns să lupt de la egal...

Sloane Stephens: Sunt mulțumită că am ajuns să lupt de la egal la egal cu Halep

Miami 2015. Sloane Stephens, 45 WTA, care a fost eliminată, în sferturi, de Simona Halep, cap de serie numărul 3, a spus că este mulțumită că a putut să joace de la egal la egal în setul al doilea, contra româncei.

“Am avut un început mai slab de meci. Totuși să joci împotriva numărului 3 mondial întotdeauna este greu. Astfel că sunt mulțumită că, în setul al doilea, am reușit să reintru în joc și să lupt de la egal la egal cu ea. A fost o adversară foarte puternică tot meciul, iar eu, din păcate, n-am putut să o contraatac cu loviturile pe care mi le doream”, a declarat Stephens.

Urmărește aici Live Text Miami 2015. Simona Halep – Serena Williams: vineri, ora 04.00. Adevărata finală a turneului

Sloane Stephens a fost foarte aproape să piadă la scor și setul al doilea, însă după intervenția antrenorului său ea a revenit în joc.

Simona Halep s-a impus cu scorul de 6-1, 7-5, după doar o oră și 15 minute, în fața americancei Sloane Stephens. În semifinale, Halep o va întâlni pe Serena Williams, liderul mondial.

Citește și Miami 2015. Simona Halep a trecut de Stephens, scor 6-1, 7-5. Urmează Serena Williams, în semifinale

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă