16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialSzabo: "Suntem în întârziere cu noua Sală Polivalentă". Ce împiedică acest proiect

Szabo: “Suntem în întârziere cu noua Sală Polivalentă”. Ce împiedică acest proiect

Gabriela Szabo, ministrul Tineretului și Sportului, a criticat evoluția lentă a proiectului prin care ar trebui construită noua sală polivalentă din Capitală. Ea spune că sunt întârzieri din cauza contestațiilor.

România va organiza în 2017 Campionatele Europene de gimnastică artistică, eveniment care ar urma să se desfăşoare în noua sală polivalentă ce se va construi în cadrul complexului “Lia Manoliu”. Totuși lucrările pentru sala de peste 12.000 locuri întârzie, potrivit Mediafax.

“Eu am încurajat federaţiile sportive să se implice şi să aducă în ţară competiţii internaţionale, tocmai pentru a ne dezvolta din punct de vedere al infrastructurii. În momentul în care aduci o competiţie internaţională ţi se impune. Noi ne dorim să organizăm competiţii internaţionale, dar suntem blocaţi prin aceste contestaţii la licitaţii. Să sperăm că nu mai durează mult. Pot să spun că este vorba despre sala polivalentă, pe mine asta mă doare foarte tare. Se contestă de foarte mult timp şi suntem în întârziere foarte, foarte mare. Aducem această competiţie, Campionatul European de gimnastică în România în 2017 şi noi încă nu am început lucrările la sala polivalentă. Sper să se termine odată cu aceste contestaţii şi să fim în 2017 cu fruntea sus în faţa Federaţiei Internaţionale de Gimnastică. Eu nu cunosc valoarea proiectului, dar din perspectiva mea este vorba de zeci de milioane de euro, pe care Guvernul României le are disponbile. Chiar acum câteva săptămâni am vorbit cu premierul despre sala polivalentă şi m-a asigurat că sunt toate sumele disponbile. Important este să se termine aceste contestaţii”, a declarat Szabo.

Şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, a criticat contestaţiile care întârzie foarte mult anumite lucrări. “Ne dorim ca investiţiile să se realizeze în termen rezonabilil. Suntem în situaţia în care un obiectiv, extrem de necesar, obligatoriu pentru România pentru a-şi achita obligaţiile de organizare a unor evenimente internaţionale tot întârzie, pentru că suntem la a opta contestaţie. Înţeleg o contestaţie, înţeleg două, dar opt contestaţii să se întârzie mai mulţi ani, pentru că se bat mai multe companii mari între ele”, a afirmat Dragnea.

România a obţinut în 23 ianuarie dreptul de organizare al CE de gimnastică din 2017 în detrimentul Danemarcei, în urma reuniunii Comitetului Executiv de la Lausanne. Preşedintele FR Gimnastică, Adrian Stoica, declara atunci că infrastructura necesară organizării CE din 2017 a fost prezentată la şedinţa Comitetului Executiv doar “în poze”.

Construcţia sălii polivalente de la Bucureşti, de 12.000 de locuri, din Complexul Sportiv Naţional “Lia Manoliu”, în care ar urma să se desfăşoare CE de gimnastică, feminin şi masculin, din aprilie 2017, nu a fost încă începută.

Ediţia CE din 2017 va fi a doua găzduită de ţara noastră după cea din 1957, prima a competiţiei.

Cele mai citite

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă