23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialTenis Moscova: Ana Bogdan, pe tabloul principal, după ce fusese eliminată în...

Tenis Moscova: Ana Bogdan, pe tabloul principal, după ce fusese eliminată în calificări

Ana Bogdan, locul 149 WTA, a intrat pe tabloul principal al turneului Premier de la Moscova, din postura de lucky loser, după ce inițial fusese eliminată în calificări. Ea a beneficiat de retragerea nemțoaicei Angelique Kerber, 9 WTA.

Bogdan a fost învinsă, luni, în ultimul tur al calificărilor, cu scorul de 6-3, 7-6 (4), după o oră şi 46 de minute, de Aliaksandra Sasnovici (Belarus), poziţia 103 în ierarhia mondială, conform Mediafax.

Astfel, Ana Bogdan o va întâlni, marţi, de la ora 11.00, pe jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 9.

Tot marţi, Monica Niculescu, locul 45 WTA, va evolua, nu înainte de ora 14.30, cu rusoaica Anastasia Pavliucenkova, locul 31 WTA, iar Alexandra Dulgheru, locul 58 WTA, cu sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 6, meci programat în jurul orei 18.00.

La Kremlin Cup, Irina Begu, deja calificată în turul al doilea, este finalistă la ediţia trecută, iar Simona Halep a câştigat turneul în 2013.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă