12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialUn letonian a câştigat Strongman Champions League

Un letonian a câştigat Strongman Champions League

 

După două zile de încercări her­cu­leene, leto­nianul Dainis Zageris a câştigat etapa din România a Strong­man Cham­pions League, competiţia celor mai puternici oameni din lume, care a avut loc pentru a doua oară la Sibiu. Acesta a ieşit la egalitate de puncte cu polonezul Krszystof Radzikowski. Competiţia va fi transmisă pe canalele Eurosport 1 şi 2 în luna octombrie.

La finalul celor şapte probe de concurs, letonianul a înre­gistrat acelaşi număr de punc­te cu polonezul Krszystof Radzi­kowski, campionul de anul trecut, de la Sibiu. Cum amândoi erau câşti­gă­torii câte unei probe, departa­jarea s-a făcut după numărul de locuri secunde obţinute de aceştia. Pe locul 3, la distanţă de doar jumătate de punct de primii doi clasaţi, s-a aflat olandezul Alex Moonen, urmat de bulgarul Stojan Todorchev, pe locul 4, cu 58 de puncte.

Estonianul Lauri Nami, care conducea după prima zi concursul de la Sibiu, a trebuit să se mulţumească cu locul 8, după ce s-a accidentat la ultima probă din prima zi, The Wheel Flip. Deşi avea piciorul în ghips, sportivul nu a renunţat, duminică, să îşi încerce forţele în cadrul celor trei probe rămase.

Şapte probe de foc

În prima zi a competiţiei, cei 12 atleţi au fost nevoiţi să concureze pe o căldură insu­portabilă. Cu toate acestea, prima probă a competiţiei, Hercules Hold Cars, în care concurenții trebuiau să țină cât mai mult timp două mașini, urcate pe două rampe de 5,5 m lungime și 1 m înălțime, în suspensie, a părut floare la ureche pentru majoritatea concurenţilor. Bulgarul Stojan Todorchev a reuşit să câștige Hercules Hold Cars cu timpul de 30,11 secunde. Cea de-a doua probă, Log Lift, în care sportivii trebuie să ridice deasupra capului o greutate de 115 – 140 de kg, a fost câştigată de Krszystof Radzikowski, cu nu mai puţin de 8 repetări. Penultima probă a zilei, Bus Pull, a fost câştigată de Lauri Nami, cu 13,8 m.

Ultima probă a zilei s-a dove­dit şi cea mai grea, atât din cauza oboselii atleţilor, cât şi a căldurii în care au trebuit să concureze, iar trei dintre aceştia au suferit accidentări. Cea mai gravă a fost cea a estonianului Lauri Nami, care şi-a rupt tendonul lui Achile.

În a doua zi a concursului, în prima probă, concurenţii au trebuit să ridice o mașină, din partea din spate, de cât mai multe ori cu putință, înainte de expirarea celor 75 secunde. La cea de-a doua probă, Forward Hold, sportivii trebuiau să ţină o greutate de 30 kg paralel cu solul, cu brațele drepte. Campionul probei s-a dovedit a fi Alex Moonen, care a reuşit să țină greutatea în aer cel mai mult timp.

Ultima încercare, Frame Walk, presupunea ca sportivii să transporte un cadru metalic de care sunt atârnate greutăți care totalizează 300 de kg pe un traseu de 30 de metri, într-un timp-limită de 60 de secunde. Martin Wildauer, campionul mondial în exer­ciţiu, ce îşi revine dintr-o gravă accidentare, aproape a repetat întreg traseul după ce a finalizat proba, spre încân-tarea spectatorilor. Cu toate acestea, ultima probă a fost adjudecată de bulgarul Stojan Todorchev, cu timpul de 20,3 secunde.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă