Averi şi interese
 
Averi şi interese
Site-ul www.romanialibera.ro găzduieşte, începând cu 26 aprilie 2010, declaraţiile de avere şi interese ale tuturor politicienilor şi demnitarilor care îşi asuma, benevol, gestul de a-şi face publice averile, în forma la care făcea referire Legea ANI.
Totodată, îi invităm pe cei dispuşi să facă acest lucru să confirme iniţiativa pe adresa integritate@romanialibera.ro.
Pentru a nu transforma acest demers într-o platformă de publicitate înşelătoare, jurnaliştii "Romaniei libere" vor urmări constant dacă aceia care au anunţat ca îşi fac publice declaraţiile se vor şi ţine de cuvânt.


Eugen Nicolăescu, deputat PNL


„Bineînţeles că aveţi acordul meu să publicaţi declaraţia mea de avere şi de interese. Dar vă spun că în ceea ce priveşte Parlamentul, vă faceţi griji degeaba. Declaraţiile senatorilor şi deputaţilor vor rămâne pe pagina de internet a Parlamentului pentru că aşa prevede Statutul nostru".

 

Nicolae Bănicioiu, deputat PSD

„Legea a fost făcută prost. Ar trebui să ne inspirăm din legile similare din UE. Greşeala a fost că s-a lăsat impresia că ANI condamnă deja, iar în instanţă, cel făcut vinovat trebuia să se apere. Insă, în continuare demnitarii trebuie să-şi justifice averile. Eu o să menţin în continuare publică declaraţia mea de avere".

Descarcă declaraţia de avere a lui Nicolae Bănicioiu
Descarcă declaraţia de interese a lui Nicolae Bănicioiu

 

Sergiu Andon, deputat PC

„Trebuie folosită procedura de urgenţă pentru ca noua lege ANI să treacă cât mai repede de Parlament. Dar trebui să stăm cu decizia Curţii Constituţionale pe masă şi să fie făcută de specialişti".

Descarcă declaraţia de avere a lui Sergiu Andon
Descarcă declaraţia de interese a lui Sergiu Andon

 




Bogdan Niculescu Duvăz, deputat PSD:


„Nu văd cum poate fi rezolvată problema juridic. ANI este acum într-o mare dificultate. Cred că trebuia de mult regândit sistemul. Dacă se mergea pe ideea unui sistem de impozitare la vedere, să poţi avea acces foarte uşor la veniturile unui demnitar, nu mai era nevoie de ANI. Deocamdată, ţin publică declaraţia de avere".

Descarcă declaraţia de avere a lui Bogdan Niculescu Duvăz


Mircea Duşa, deputat PSD


„Este nevoie de o procedură parlamentară foarte rapidă. Indiferent de ce se va întâmpla, eu voi fi de acord să-mi public declaraţiile de avere şi de interese".

Descarcă declaraţia de avere a lui Mircea Duşa



Iulian Bădescu, senator PDL

„Partidul nostru va promova un proiect de lege care va trece de Parlament cât de curând. Declaraţia mea de avere va fi în continuare publică, indiferent de ce se va întâmpla cu acest proiect".

Descarcă declaraţia de avere a lui Iulian Bădescu

 

 

Florin Iordache, deputat PSD

„ANI trebuie să rămână în continuare. Vom modifica acele articole declarate neconstituţionale. Avem nevoie de această instituţie. In continuare o să publicăm declaraţiile de avere, indiferent de soarta ANI. Legea 161/2003 din pachetul anticorupţie şi legea 544 privind liberul acces la informaţii de interes public obligă demnitarii să-şi publice averea".

escarcă declaraţia de avere a lui Florin Iordache

 

 

Marian Săniuţă, deputat PSD

„Oamenilor cinstiţi, inclusiv a politicienilor cinstiţi nu trebuie să le fie frică de ANI. Trebuie să-i lăsăm pe parlamentari să facă noua lege ANI. Ocolirea acestui for ar fi o mare greşeală. Eu am făcut publică declaraţia de avere din 2000. Nu am nimic de ascuns. O s-o am în continuare pe site-ul Camerei Deputaţilor. Ar fi o mândrie să-mi publicaţi declaraţia de avere în ziarul dumneavoastră".

Descarcă declaraţia de avere a lui Marian Săniuţă

 

 

Cristian Adomniţei, deputat PNL

„Dacă se va ajunge la momentul în care parlamentarii şi ceilalţi demnitari din România vor avea dreptul să nu facă publice declaraţiile de avere depuse, atunci cel mai probabil că eu o voi pune pe blog. Sigur că o puteţi prelua şi pe site-ul dumneavoastră, doar e publică".

Descarcă declaraţia de avere a lui Cristian Adomniţei

 

 

Relu Fenechiu, deputat PNL

„Consider că nu trebuie să avem ceva de ascuns, îmi voi face publică declaraţia de avere ca şi până acum. O voi depune, pe cea de anul acesta, chiar de săptămâna viitoare. Dacă am trăi într-un stat normal, corect ar fi ca aceste declaraţii să se depună undeva şi să nu se facă publice în detaliu, să nu ne numărăm ţinuta intimă. Dar dacă s-ar face în România acest lucru, cu siguranţă declaraţiile unora ar apărea publice şi ale altora, nu, atâta timp cât o anumită instituţie este controlată de o forţă politică. Anumite lucruri poate nu ar trebui discutate la detaliu, bunuri din locuinţă, câte verighete ai, câte televizoare şi aşa mai departe. Dar eu o voi completa aşa cum a fost până acum. Îmi voi depune declaraţia pe site-ul meu, o puteţi prelua şi de acolo, şi de pe site-ul Camerei, pe cea de acum".

Descarcă declaraţia de avere a lui Relu Fenechiu

 

 

Tiberiu Bokor, senator UDMR

„Cred că îmi voi publica în continuare declaraţia de avere, o puteţi prelua şi dumneavoastră în cadrul campaniei. N-am nimic de ascuns. Sunt de acord cu publicarea, dar nu aşa cum s-a făcut până acum, cu menţionarea bijuteriilor, a tablourilor, nu cred că e bine să ştie toată lumea şi să aibă şi adresa la îndemână. Acestea ar putea fi făcutet publice doar în cazul unui proces, de exemplu. Restul categoriilor din formular (case, maşini, terenuri, venituri) ar trebui să rămână publice".

Descarcă declaraţia de avere a lui Tiberiu Bokor

 


Cristina Pocora, deputat PNL

„Sigur că îmi voi publica în continuare declaraţia de avere, cel mai probabil pe blogul personal. Sper, însă, să rămână şi pe site-ul Camerei Deputaţilor. N-am niciun fel de problemă cu declararea averii, aşa cum s-a făcut până acum. Îmi voi actualiza declaraţia săptămâna viitoare. Puteţi prelua declaraţia mea de avere şi pe site-ul dumneavoastră".

Descarcă declaraţia de avere a Cristinei Pocora

 

 

Ioan Ghişe, senator PNL

„Sunt sigur că se va găsi o formulă legală prin care să se menţină transparenţa şi să se respecte observaţiile Curţii Constituţionale. Mi se pare firesc să fie o prezentare cât mai deschisă, pe site-ul Senatului ar fi ideal. Eu sunt pentru ideea ca averile demnitarilor, aleşi sau numiţi, să fie publice, atât la intrarea în mandat, cât şi la ieşire. Şi nu numai ale lor, chiar şi ale rudelor de gradul I, că unii fac afaceri pe numele soţiei sau al copilului. Aş prefera o cale legală şi profesională, dar dacă nu va fi posibil, şi o formă voluntară mi se pare abordabilă. Oricum, cred că se va găsi o soluţie, acum se face mult zgomot pentru nimic. Puteţi posta declaraţia mea de avere pe site-ul dumneavoastră, n-am nimic împotrivă."

Descarcă declaraţia de avere a lui Ioan Ghişe

 

 

Ioan Oltean, deputat PDL

"Declaraţiile mele de avere şi interese sunt la vedere. Nu am de ascuns nimic nici azi, nici mâine, aşa că o să continui să le fac publice, să le actualizez. În privinţa legii, aşteptăm întâi să vină Guvernul cu o propunere de corelare a legii ANI cu deciziile Curţii Constituţionale, şi vom încerca să o armonizăm cu legislaţia europeană sau să aducem amendamente dacă va fi cazul."

Descarcă declaraţia de avere a lui Bodgan Oltean

 

 

Alina Gorghiu, deputat PNL

"Noi parlamentarii suntem oricum obligaţi de lege (legea 115/96 şi 161/2003 - n.r) să predăm declaraţiile de avere şi interese secretariatelor generale ale Camerelor din care facem parte, care urmează să le publice. Dar şi dacă nu aş fi obligată de lege, tot aş fi de acord să fac totul public, cu o rezervă - să nu mai fim obligaţi să dăm date cu caracter personal, de genul date de naştere sau adrese exacte, pentru că acestea nu cred că au caracter public. În privinţa soluţiilor juridice privind salvarea ANI, decizia Curţii Constituţionale este destul de îngrăditoare. Nu am la acest moment un răspuns, dar ştiu sigur că tot răspunderea penală ar fi aceea care ar păstra un nivel ridicat al transparenţei clasei politice. Contravenţia oricât de mare ar fi nu cred că sperie pe nimeni."

Descarcă declaraţia de avere a Alinei Gorghiu

 

 

Gheorghe Flutur (PDL)

"Nu am nici o problemă să-mi fac publică declaraţia de avere şi s-o afişez pe un site. Dar cred că în noile condiţii trebuie să respectăm şi decizia Curţii Constituţionale în acest sens."

Descarcă declaraţia de avere a lui Gheorghe Flutur

 

 

Sorina Plăcintă, senator PDL

"Nu am nimic împotriva ANI şi nici a publicării declaraţiilor de avere, chiar dacă am fost unul dintre cei luaţi în vizorul acestei instituţii. Oricum îmi voi publica toate bunurile şi sunt de acord să le preluaţi pe site-ul dvs, pentru că nu am nimic de ascuns. Toţi banii pe care-i am sunt munciţi, nu am moşteniri de la mătuşi, nu mă îmbogăţesc peste noapte. ANI trebuie să existe, chiar dacă este o instituţie perfectibilă. Unii ar putea crede că aş fi împotriva ei, dar e fals. Ştiţi cum e vorba aia: nu arunci cămaşa pentru un păduche şi nici patul doar pentru că ţi-ai prins bărbatul înşelându-te în el."

Descarcă declaraţia de avere a Sorinei Plăcintă

 

 

Cseke Atilla, Ministrul Sănătăţii, senator UDMR

"Întodeauna voi fi transparent în ce ceea ce priveşte veniturile mele şi declaraţia mea de avere. Voi face publică declaraţia mea de avere numai în conformitate cu legile în vigoare, acolo unde prevede legea".

Descarcă declaraţiile de avere, respectiv de interese ale lui Cseke Atilla

 

 

Emil Radu Moldovan, purtător de cuvânt al PSD

„Eu fac parte dintre politicienii care vor să-şi facă în continuare publică averea. Sunt de părere că noi, care ne-am asumat o poziţie publică, trebuie să dăm şi explicaţii cu privire la modul în care am dobândit o anumită avere. În schimb, nu sunt de acord cu modul în care actuala conducere a ANI a gestionat întreaga activitate".

Descarcă declaraţia de avere a lui Emil Radu Moldovan
Descarcă declaraţia de interese a lui Emil Radu Moldovan

 

 

Ion Călinoiu (PSD), preşedintele Consiliului Judeţean Gorj

„ANI este o instituţie necesară în continuare. Avem nevoie de ea. Dar, din păcate, actuala putere s-a folosit în ultima perioadă de ANI şi Agenţia face jocurile PDL. Eu o să public în continuare declaraţia de avere şi după ce o s-o actualizez".

Descarcă declaraţiile de avere, respectiv de interese ale lui Ion Călinoiu




Varujan Vosganian, senator, vicepreşedinte PNL

„Când eram la conducerea UFD, am decis împreună cu Adrian Iorgulescu, cu regretatul Laurenţiu Ulici şi cu Paul Ghiţiu, fiind în Parlament, să facem publice declaraţiile de avere, deşi nu era lege care să ne oblige. De aceea la mine, pe subiectul ANI, oricând este o uşă deschisă".

Descarcă declaraţia de avere a lui Varujan Vosganian
Descarcă declaraţia de interese a lui Varujan Vosganian

 

 

Traian Igaş, liderul grupului PDL din Senat

„Întotdeauna am publicat declaţia de avere. Nu este nici o problemă. Dar avem deja proiect de lege pentru ANI, o să treacă de Parlament, este un consens politic".

Descarcă declaraţia de avere a lui Traian Igaş
Descarcă declaraţia de interese a lui Traian Igaş

 

Mihai Calimente, deputat PNL

„Sigur că am să-mi public în continuare declaraţiile de avere şi de interese. Nu am nimic de ascuns".

Descarcă declaraţia de avere a lui Mihai Calimente
Descarcă declaraţia de interese a lui Mihai Calimente

 

Petru Filip, senator PDL

„Mi-am publicat declaraţia de avere, într-o formă sau alta din 1996, de când ocup demnităţi publice. Problema nu este lipsa de transparenţă, ci până unde se poate merge cu publicarea unor informaţii care intră sub incidenţa intimităţii unei persoane. Eu cred că în actuala formă a ANI, s-a trecut în cealaltă extremă, din cauza unui populism exacerbat. Cred că putem purta o discuţie contructivă în Parlament, pentru a corecta unele aspecte din legea ANI".

Descarcă declaraţia de avere a lui Petru Filip
Descarcă declaraţia de interese a lui Petru Filip

 


Anghel Stanciu, vicelider grup PSD din Camera Deputaţilor

„Eu mi-am publicat declaraţiile de avere încă de la început şi nu am nici un fel de problemă să o fac în continuare, deşi e adevărat că de multe ori declaraţiile de avere au fost folosite pentru a sesiza în mod artificial ANI".

Descarcă declaraţia de avere a lui Anghel Stanciu
Descarcă declaraţia de interese a lui Anghel Stanciu

 

Codru Vrabie, membru al Consiliului Naţional de Integritate

"In legatura cu apelul/indemnul redactiei dvs, in calitate de membru al Consiliului National de Integritate (reprezentant al organizatiilor societatii civile), va instiintez ca sunt de acord sa-mi pastrez publice declaratiile de avere si de interese, asa cum sunt deja publicate. Mentionez ca-mi voi depune noile declaratii chiar saptamana viitoare".

Descarcă declaraţia de avere a lui Codru Vrabie
Descarcă declaraţia de interese a lui Codru Vrabie

 

 
Cristian  Boureanu, deputat, vicepreşedinte PDL  

"Părerea mea e că legea (ANI - n.r.) e tâmpită, dar la gradul de paranoia la care s-a ajuns în România, cred că e mai sănătos să-ţi faci publice declaraţiile. Eu mi-am publicat declaraţia de avere pe site-ul meu cu mult înainte să mi-o ceară legea şi în continuare mi-o actualizez în maxim trei luni de la ultima modificare. Şi declaraţia de avere, şi cea de interese sunt pe site-ul Camerei Deputaţilor şi le puteţi prelua de acolo."   

 

Descarcă declaraţia de avere a lui Cristian Boureanu
Descarcă declaraţia de interese a lui Cristian Boureanu

 

 

Florin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, vicepreşedinte PDL

"Eu nu am nimic de ascuns. Acum e publică şi o să fie şi în continuare publică, indiferent de ce cere legea".

Descarcă declaraţia de avere a lui Florin Popescu
Descarcă declaraţia de interese a lui Florin Popescu

 

Verestoy Attila, senator UDMR  

"De ani de zile public toate actele pe care mi le cere legea. Cred că am fost printre cei mai deschişi oameni politici din acest punct de vedere - am spus public ce interese am, ce valori, am plătit impozite pentru toate. În continuare voi face tot ce-mi cere legea, aşa cum va fi ea publicată în Monitorul Oficial. Cât priveşte preluarea declaraţiei mele de avere pe site-ul www.romanialibera.ro, eu zic să vă interesaţi dacă aveţi dreptul legal s-o preluaţi. Eu zic că stau foarte bine pe site-ul Senatului".

 

Viorel Badea, senator PDL

"Eu nu am nici o problemă să-mi declar bunurile cum mi-o cere legea în orice formă ar fi ea. Dar, în momentul în care apar inadvertenţe sesizate de ANI, aş prefera să nu aflu de la televizor. Ar fi indicat ca ANI să ne aducă şi nouă la cunoştinţă înainte, poate a fost o greşeală, poate am omis ceva şi pot să corectez în două ore. Pentru că au fost multe cazuri când te fac praf la televizor şi după aia se întocmeşte un raport că eşti nevinovat şi p-ăsta nu-l mai publică nimeni în ziar sau la tv".

 

Descarcă declaraţia de avere a lui Viorel Badea
Descarcă declaraţia de interese a lui Viorel Badea



William Brânză, deputat PDL
 
„Ca orice om, respect legea care e în vigoare. Nu cred că trebuie să dăm noi ce interpretare vrem legii, aşa că o să-mi public declaraţiile cum mi se va cere, ca şi până acum. Eu cred că dacă ai ceva de ascuns nu ai ce să cauţi într-o funcţie publică, aşa că nu văd de ce unii nu sunt de acord cu existenţa ANI sau de ce li se pare prea aspră legea. Am aflat de la ambasadorul Americii că el a trebuit să-şi publice toate bunurile pe care le are sau le-a înstrăinat cu doi ani înainte de a accede la o funcţie publică şi cred că ar trebui să luăm şi noi în calcul această opţiune. Într-adevăr şi ANI ar trebui să-şi asume atunci când a greşit. Să publice scuze pe site sau să recunoască public că a făcut o eroare, pentru că nu e un capăt de ţară - a greşi e omeneşte".

Descarcă declaraţia de avere a lui William Brânza
Descarcă declaraţia de interese a lui William Brânză



Gheorghe Falcă (PDL), primarul municipiului Arad

"Eu nu am nici o problemă cu ANI. Declaraţiile mele de avere sunt publicate şi acum şi or să rămână cel puţin un an pe site-ul primăriei. Nu înţeleg ce urmăriţi. Eu tablouri şi bijuterii nu am, deci nu am nici o problemă cu rubrica asta. Cei care au, e normal să aibă rezerve să le facă publice."

Descarcă declaraţia de avere a lui Gheorghe Falcă
Descarcă declaraţia de interese a lui Gheorghe Falcă

 

Teodor Meleşcanu, vicepreşedinte PNL 

„Indiferent care va fi decizia, eu imi voi face în continuare publică declaraţia de avere, dar şi declaraţia de interese. Puteţi să mă treceţi pe listă politicienilor deschişi, care nu ce să ascundă".

Descarcă declaraţia de avere a lui Teodor Meleşcanu
Descarcă declaraţia de interese a lui Teodor Meleşcanu

Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
133
Este o rusine ce se intampla in Romania in ultima perioada. Democratia noastra fragila si sovaitorii pasi de ...
Modificare la modificare pentru că pedeliștii au modificat de la majoritatea prezentă la vot la ...
fresh, azure.Nicely, that's authentic, Purchase people spots on-line to find the things you desire for food ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

newsletterRL
Romania libera iti trimite pe mail, in fiecare dimineata, un rezumat al celor mai importante evenimente in derulare.

banner_pc4.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE

300x25 arhiva rl tv.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe

Coperta-nr21.jpg

Facebook romanialibera Romania Libera pe Twitter

alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
OPINIILE CITITORILOR
13
iuka sau iuda de fapt care este adevarul. crezi ca ponta se incurca de un sov ca geoana sau alti politicieni, te inseli amarnic deoarece primul minstru duce o politica de eliminare a tuturor persoanele care intr-un fel...
santem atat de naivi sa credem ca acum cand tara este condusa de , , luptatorul pentru dreptate, , recte procurorul ponta, sov va mai pati ceva?dar de conturile din afara pe care le detine procurorii nu au aflat...
de fmi, se tot vorbeste dar despre caritasul de la cluj nimic !!!!!!! de ce???????

cursvalutar
1 EUR
4.4646
-0.0016
-0.0358
1 USD
3.5492
-0.0046
-0.1296
1 GBP
5.5585
-0.0180
-0.3238
 
 
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI