19.5 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialAnaliză: RABLA ambalează piața auto

Analiză: RABLA ambalează piața auto

Anul acesta, „Rabla“ a luat startul cu o întârziere nesănătoasă, de câteva luni, atât pentru cei tentați de o mașină nouă, cât și pentru dealerii care și-au făcut stocuri. Cu toate acestea, însă, programul a înregistrat un succes istoric, fiind suplimentat de două ori și ambalând vânzările de autoturisme noi în primele trei trimestre ale anului cu peste 18%, până la 82.147 unități.

În mai puțin de trei săptă­mâni de la lansare, „Rabla 2016“ a fost suplimentată, în iulie, cu 4.000 de tichete. Iar în octombrie, Ministerul Mediului a mai activat 1.846 de vouchere, după ce, în septembrie, piața auto a crescut cu 37%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Per total, în primele 9 luni, au fost comercializate 101.468 vehicule, din care 82.147 auto­turisme, vânzările către persoanele fizice urcând cu 35%, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Sigur, vânzările prin „Rabla“ n-au avansat decât cu 7,5% raportat la același interval din 2015, însă fără aportul programului cifrele n-ar mai fi fost atât de îmbucurătoare pentru o piață aflată de câțiva ani în declin. Iar raportul second-hand/mașini noi n-ar mai fi fost de 3,3:1.

Cea mai îndrăgită marcă continuă să fie Dacia, cu peste 25.000 unități vândute în primele nouă luni din 2016. Podiumul este completat, în ciuda scandalului DieselGate, de trucare a emisiilor de noxe, de Volkswagen (8.533 unități) și Skoda (7.590 unități). 

Cele mai citite

CSM amână soluţionarea cererii de suspendare din funcţie a judecătoarei din dosarul în care este implicat Vlad Pascu

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru data de 24 aprilie, soluţionarea propunerii Inspecţiei Judiciare de...

Remus Pricopie: “Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat?”

"Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse să câștige alegerile, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat si, eventual, eliminat...

20 de țări vor cumpăra 500000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

Premierul ceh Petr Fiala a declarat marţi că 20 de ţări s-au angajat să cumpere o jumătate de milion de obuze pentru Ucraina din...
Ultima oră
Pe aceeași temă