12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialCompensaţia din scandalul emisiilor

Compensaţia din scandalul emisiilor

Reprezentanţii Volkswagen negociază cu autorităţile americane înfiinţarea a două fonduri, unul la nivel naţional şi unul în California, drept compensaţie în scandalul emisiilor, au declarat persoane apropiate situaţiei, citate de Bloomberg, potrivit news.ro. Unul dintre fonduri va fi administrat de Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) şi va fi folosit pentru promovarea transporturilor nepoluante în Statele Unite.

Cel de-al doilea fond va fi administrat de statul California, pentru promovarea vehiculelor cu emisii poluante zero, au spus sursele, care au precizat că negocierile continuă. Un acord ar contribui la închiderea unui proces civil intentat de Departamentul de Justiţie şi ar elimina un obstacol major, în condiţiile în care producătorul auto german încearcă să iasă din scandalul în care sunt implicate 11 milioane de vehicule ale VW la nivel global.

Volkswagen, care riscă amenzi de ordinul miliardelor de dolari, are termen-limită data de 24 martie în California, pentru a prezenta o soluţie pentru aproape 600.000 de automobile, ale căror motoare diesel poluează peste limita admisă.

Grupul german a recunoscut în septembrie anul trecut, în urma unei investigaţii a autorităţilor americane de mediu, că a instalat softuri ilegale pe 11 milioane de vehicule în întreaga lume, care reduc nivelul emisiilor în timpul testelor de poluare. 

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă