13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCum vor fi despăgubiți proprietarii de mașini Volkswagen din SUA implicate în...

Cum vor fi despăgubiți proprietarii de mașini Volkswagen din SUA implicate în scandalul NOXELOR

Marți ar urma să fie prezentat oficial acordul încheiat de grupul auto german Volkswagen cu autoritățle din SUA și cu cei aproximativ 500.000 de americani proprietari de mașini VW echipate cu un motor diesel, informează Deutsche Welle şi Reuters, citate de Agerpres.

Mașinile grupului VW sunt implicate în scandalul falsificării emisiilor poluante, iar daunele totale care vor fi plătite de VW sunt evaluate la peste 15 miliarde de dolari în numerar, au declarat, luni seara, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Acordul, care ar urma să fie anunţat marţi, include o ofertă de 10,033 miliarde de dolari pentru răscumpărare vehiculelor şi fonduri de aproape cinci miliarde de dolari pentru a compensa emisiile în exces ale motoarelor diesel şi pentru a stimula comercializarea autoturismelor ecologice, susţin sursele. 

Acestea adaugă că Volkswagen va plăti fiecărui proprietar de vehicul echipate cu un motor diesel suma de 10.000 de dolari (9.053 euro), va repara sau va răscumpăra vehiculele afectate. 

Recent, VW a anunţat că a pus deoparte aproximativ 18 miliarde de dolari pentru a acoperi costul scandalului. Pe lângă compensaţii, grupul german va trebui să plătească autorităţilor SUA amenzi de 2,7 miliarde de dolari, precizează sursele. 

În septembrie 2015, Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA) a acuzat VW că a instalat un soft care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale. VW a recunoscut că a utilizat softul care a permis ca nivelul emisiilor unui număr de 580.000 de vehicule diesel fabricate din 2009 să fie de 40 de ori mai ridicat decât cel permis, conform standardelor legale din SUA. 

Printre cele 500.000 de vehicule care ar urma să fie răscumpărate se află sedanul Jetta, modelul compact Golf şi Audi A3, vândute din 2009. 

VW, al doilea mare producător auto din lume, s-a confruntat anul trecut cu un declin al vânzărilor în SUA, în urma scandalului falsificării emisiilor poluante. În 2016, livrările brandului Volkswagen au scăzut cu 13% pe piaţa din SUA, în timp ce diviziile de lux Audi şi Porsche au raportat creşteri. 

Volkswagen va trebui să ofere consumatorilor europeni compensaţii similare cu cele acordate americanilor, a declarat duminică, pentru un cotidian german, comisarul european pentru piaţă internă, industrie, antreprenoriat şi IMM, Elzbieta Bienkowska. 

“Volkswagen ar trebui să ofere, în mod voluntar, proprietarilor europeni de automobile o compensaţie similară cu cea plătită consumatorilor americani”, a declarat Elzbieta Bienkowska pentru cotidianul german Welt am Sonntag. 

Potrivit oficialului european, ar fi incorect ca VW să îi trateze diferit pe consumatorii europeni din cauza unui sistem juridic diferit. 

“Tratarea în mod diferit a consumatorilor europeni faţă de cei americani nu este o modalitate de a recâştiga încrederea”, a spus Bienkowska. 

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 – 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Citește și: Grupul Volkswagen ar putea fi obligat să RĂSCUMPERE 115.000 de mașini în SUA

Oficialii VW au declarat că în Europa vor repera vehiculele afectate prin înlocuirea soft-ului ilegal, dar nu au anunţat planuri care să vizeze plata unor compensaţii către consumatori, susţinând că aceştia nu au suferit niciun fel de pierderi. 

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 – 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă