12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDiesel vs electric. Poziţia BMW: Nu vedem modelele hibride ca pe o...

Diesel vs electric. Poziţia BMW: Nu vedem modelele hibride ca pe o alternativă la diesel

Interviu cu Alexandru Șeremet, PR Manager la BMW România.

Progresele realizate până în prezent în reducerea emisiilor CO2 în Europa se datorează în mare parte utilizării tehnologiei diesel. Îndeplinirea cerinţelor viitoare nu va fi posibilă fără sisteme de propulsie diesel, din moment ce un motor diesel emite, în medie, cu aproximativ 15-20% mai puţine emisii CO2 decât un motor pe benzină. Din această perspectivă, motoarele diesel vor păstra un loc important în portofoliul mărcilor noastre.

Există, în continuare, potenţial de îmbunătăţire. În primul rând, eficienţa automobilului şi, prin aceasta, nivelul emisiilor pot fi îmbunătăţite prin soluţii cu impact "universal" precum reducerea masei sau îmbunătăţirea aerodinamică. Acestea au impact pozitiv, indiferent de tipul de propulsie folosit. Suplimentar, îmbunătăţirea unor tehnologii conexe motoarelor cu ardere internă (cutie de viteze, managmentul inteligent al consumatorilor) poate avea un impact asupra emisiilor.

În al doilea rând, BMW lucrează în continuare la motoarelor cu ardere internă. Combinarea de tehnologii de control al alimentarii cu aer şi a injecţiei de combustibil şi dezvoltarea suplimentară a acestora au îmbunătăţit constant emisiile de combustibil. Suplimentar, sunt anunţate tehnologii complet noi. De exemplu sistemul cu injecţie cu apă, care are ca rezultat atât creşterea puterii, cât şi reducerea emisiilor, tocmai a fost anunţat pentru producţia de serie pentru primăvara anului viitor. Soluţia presupune injectarea sub presiune a unei cantităţi mici de apă în aerul de admisie, pentru răcire, şi un control mai bun al arderii.

În acelaşi timp, optimizarea modelor cu motoare cu ardere internă, benzină şi diesel, s-a desfăşurat permenent, fără a avea un impact în costurile asupra clientului. Este politica companiei să ofere soluţii eficiente la un preţ comparabil cu modele convenţionale de putere similară, aşa este cazul pentru noua generaţie de modele plug-in hybrid sau pentru gama de modele EfficientDynamics Edition. BMW, de altfel, este primul producător care a introdus consecvent, pentru toată gama, soluţii pentru optimizarea emisiilor în echiparea standard, încă din martie 2007. Este vorba de soluţii precum sistemul start-stop sau recuperarea energiei la frânare.

Pe termen mediu, considerăm că sisteme de propulsie convenţională (benzină şi diesel) vor coexista împreună cu sisteme electrice, hibride şi, în viitor, hidrogen. Trebuie notat că modelele hibrid sunt mai eficiente în oraş, în timp ce modelele cu motor cu ardere internă realizează un consum mai mic în regim extraurban. Din aceasta perspectivă, nu vedem modelele hibride ca o alternativă la diesel, ci mai degrabă dezvoltând o nouă nişă. În acelaşi timp, cu o baterie mai mare şi încărcarea la priză, un model plug-in hybrid poate asigura deplasarea în zonele urbane în regim electric şi oferă şi liberatatea călătorilor lungi fără a fi confruntat cu probleme de infrastructură de încărcare, precum un model electric.

În ceea ce priveşte modelele electrice, BMW Group le vede ca o soluţie pentru aglormeraţiile urbane. Studiile noastre au arătat că cei care au soluţii de încărcare acasă pot folosi modele electrice fără mari provocări. De altfel, într-un progam de testare în Berlin, 56% dintre utilizatori nu au folosit nici măcar o dată o staţie publică de încărcare, deşi erau disponibile câteva zeci.

Aceasta demonstrează că există o categorie imediată de clienţi care se poate bucura de automobile electrice şi în România.

Pe de altă parte, o abordare cu baterii de mari dimensiuni, pentru a asigura o autonomie ridicată, vine cu două mari provocări: devin necesare staţii de încărcare ultrarapide, care sunt mult mai costisitoare. Pe de altă parte, amprenta de CO2 (incluzând producţia, utilizarea şi reciclarea) creşte considerabil, prin emisiile generate în special de producţia bateriei. În acelaşi timp, o baterie de dimensiuni mari are un impact negativ în ceea ce priveşte greutatea, creşte consumul şi scade manevrabilitatea şi performanţele dinamice.

Exemplu: Cerificarea ISO pentru BMW i3 arată că amprenta CO2 este  între 30% şi 50% mai mică faţă de un automobil convenţional de aceeaşi dimensiune. Aceasta în contextul în care  BMW are unul din cele mai eficiente procese de producţie, iar în cazul BMW i3 este cu 50% mai eficient şi foloseşte numai energie din surse regenerabile. În acelaşi timp, BMW i3, datorită eficienţei construcţiei şi masei reduse, este unul din modelele electrice cu cea mai mică baterie de pe piaţă.

Pe termen mediu, hidorgenul poate să vină ca o soluţie care să completeze automobilele electrice. Automobilele electrice cu pile de combustie cu hidrogen oferă:

            * Realimentare rapidă şi convenabilă în mai puţin de cinci minute – ceea ce reprezintă aproape acelaşi timp ca pentru realimentarea cu benzină sau motorină a unui automobil convenţional.

            * Autonomii mari de peste 500 de kilometri, datorită densităţii mari de energie a hidrogenului.

            * Condus în regim integral electric, fără nici un fel de emisii.

Din moment ce automobilele electrice cu pile de combustie sunt foarte potrivite pentru călătoriile mai lungi, acestea reprezintă completarea ideală a modelelor BMW i şi pentru viitoarele modele hybrid plug-in de serie ale mărcii BMW, care vor fi bazate pe tehnologia eDrive. Pilele de combustie transformă hidrogenul gazos din rezervorul automobilului în curent electric şi apă. Cum acumulatorul de înaltă tensiune este folosit doar ca un buffer de energie, o baterie mult mai mică şi mai uşoară poate fi utilizată faţă de un automobile electric cu acumulator.

Observăm o conexiune evidentă între datele de vânzări şi iniţiativele politice: ori de câte ori guvernele oferă stimulente concrete pentru e-mobilitate, numărul de înmatriculări pentru BMW i3 cresc. În SUA, am vândut aproximativ 6.000 BMW i3 în 2014. Aproape jumătate dintre acestea au ajuns la clienţi din California. În Norvegia, am vândut circa 2.000 i3. Acest volum reprezintă o cotă de 22% din totalul automobilelor BMW vândute în Norvegia în 2014. Pentru comparaţie, în Germania, aproximativ 2.100 de clienţi au decis să achiziţioneze un i3 în aceaşi perioadă, dar aceasta înseamnă mai puţin de un procent din totalul vânzărilor BMW din această ţară.

Este clar că acolo unde există susţinere politcă, cota de piaţă a automobilor electrice creşte. Alături de programe de subvenţie, măsuri precum reducerea de taxe, benzi speciale pentru automobile electrice (de exemplu acelaşi cu cele pentru transport în comun), facilităţi de parcare şi infrastructură de încărcare sunt toate instrumente care pot fi folosite de guverne pentru a suţine piaţa de automobile electrice. Pe de altă parte, este necesară o abordare strategică, pe termen mediu şi lung. Nu ne dorim ca piaţa de modele electrice să devină dependentă de sprijinul guvernamental, ci doar ca aceasta să sprijine dezvoltarea şi preluarea acestei tehnologii pentru a putea demonstra aplicabilitatea ei la scara mare.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă